Dan Filoti, după un derby memorabil: Steaua - Rapid sau "când muribunzii învie şi nemuritorii se sinucid"
O duzină de „rebuturi de lux” (hm, sună cam dur, dar e intenţionat. Vorbim totuşi de jucători refuzaţi de echipe medii spre slabe din Occident), adunate din toate zările, au pus campioana la colţ. Fără coloană vertebrală Arlauskis-Szukala-Prepeliţă-Sănmărtean-Keşeru, Steaua nu avea cum să fie la fel de articulată, de coerentă, de puternică.
Nouă ne place să spunem că Liga I se întoarce acasă...Chiar mă gândeam că, după ce un tur de campionat, cât a fost ascunsă/rătăcită, am zis că această competiţie nu mai e ce a fost, ar fi aiurea să vin azi să scriu ceva de genul „lume, lume, nemaivăzut, nemaipomenit campionatul intern etc, etc”.
Oficialii stelişti, la cei în libertate mă refer, pentru că la părerea celorlalţi nu avem acces, încearcă să minimalizeze orice subiect de interes major din viaţa Stelei.
Dincolo de revenirea lui Torres, de exactitatea lui Godin sau de pasa superbă cu călcâiul oferită de Isco, marţi seara la Atletico-Real mi-a plăcut teribil altceva. Din capul locului mă declar susţinător al „albilor”, dar asta nu mă împiedică să afirm că rareori mi s-a părut atât de evident la o echipă spiritul, unitatea, dorinţa...