Antonio Conte l-a caracterizat într-un singur cuvânt pe căpitanul naționalei din Kosovo
articol scris de Digi Sport23.11.2024, 19:10
Antonio Conte (55 de ani), antrenorul celor de la Napoli, a vorbit despre Amir Rrahmani (30 de ani), elevul său la gruparea din Serie A și căpitanul naționalei din Kosovo.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
La partida România - Kosovo din Liga Națiunilor, disputată în urmă cu o săptămână, Rrahmani l-a bruscat pe Denis Alibec, apoi a dat tonul retragerii de pe teren a jucătorilor kosovari, deranjat de faptul că ”o mână” de ultrași români au scandat ”Serbia, Serbia”.
Antonio Conte, despre Amir Rrahmani: ”Robot”
Meciul a fost abandonat în prelungiri, la scorul de 0-0, iar UEFA a decis ca România să câștige la ”masa verde” cu 3-0. Acum, Amir Rrhamani s-a întors la echipa sa de club, iar la conferința de presă premergătoare meciului Napoli - Roma, transmis duminică, de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 4, Antonio Conte l-a elogiat pe fundașul central.
”Amir Rrahmani e ca un robot, un computer perfect calibrat. E un muncitor, care imediat înțelege tot ce-i explici”, a declarat Conte, potrivit Kosovan Football.
Kosovarul este om de bază la Napoli. În acest sezon a bifat 12 apariții în Serie A și a reușit două assist-uri. De-a lungul carierei, a mai jucat la Drenica (Kosovo), Partizani, RNK Split, Dinamo Zagreb și Verona. Napoli a plătit 14,2 milioane de euro în ianuarie 2020 pentru transferul său.
- 15 milioane e cota de piață a lui Amir Rrahmani, conform Transfermarkt.
Amir Rrahmani, părăsit de Era Istrefi. A fost cel mai mediatizat cuplu din Kosovo
Galerie Foto
De curând, presa kosovară a relatat că Amir Rrahmani și Era Istrefi s-au despărțit. Cei doi au reprezentat cel mai mediatizat cuplu din Kosovo. Era, una dintre cele mai frumoase femei din țara sa, nu s-a mai simțit confortabil în această relație și a decis să pună punct, conform Telegrafi.
Faptul că artista nu a mai vrut deloc să aibă de a face cu fotbalistul lui Napoli este certificat și de faptul că aceasta a șters toate pozele cu fostul iubit de pe social media. Decizia l-ar fi afectat foarte tare pe Amir Rrahmani.
Etichete: antonio conte , napoli , romania kosovo , amir rrahmani , capitan kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...