Cum îşi minimizează steliştii marile probleme

Oficialii stelişti, la cei în libertate mă refer, pentru că la părerea celorlalţi nu avem acces, încearcă să minimalizeze orice subiect de interes major din viaţa Stelei.

Problema siglei, a culorilor, unii zic că şi a palmaresului, a fost expediată la „şi altele”. În discursul lor se simte nesiguranţa, nepregătirea, dorinţa de a epuiza cât mai rapid subiectul. L-am văzut în mai multe rânduri pe Valeriu Argăseală încercând să pareze cu câte o glumiţă sau să braveze, afişând o siguranţă nenaturală. Realitatea e că decizia a fost luată la Poarta Albă, acolo unde roşul şi albastru nu au putere de simbol. Tot a ajuns „semiotica” cuvânt la modă în România ultimelor zile (de la gesturile foştilor miniştri arestaţi ni se trage).

E clar că nu îl interesează nimic din ceea ce nu-i material...O siglă, nişte culori, chiar un palmares nu poate fi monetizat, nu e „numărabil”. E ceva abstract, prin urmare neinteresant. Chiar dacă din toate cele patru zări, cu Sudul în frunte, oamenii reclamă dreptul la identitate şi vorbesc despre tradiţie, orgoliu (în sensul bun al cuvântului), principii...În fond, nimic altceva decât alte noţiuni greu reprezentabile pentru patron.

Problema siglei nu e rezolvată. Ea a rămas doar suspendată şi vom constata cu toţii în lunile ce urmează din ce şi cine e compus marele bazin de suporteri stelişti. Oricum nici cei pro Becali, nici cei anti nu au vreo vină. Criza fotbalului românesc e atât de mare încât niciun microbist activ sau cu potenţial activ nu ar trebui neglijat.

E atât de important ca oamenii să continue să vină la stadioane şi să consume fotbal, încât exagerând, conducătorii ar trebui să îi ia de mână, să le facă pantofii şi să îi scoată zilnic la cafea. Altfel vor muri odată cu fotbalul. Ultimele declaraţii ale lui Ilie Năstase îi pun într-o lumină proastă pe cei de la FC în „afacerea sigla” şi fac din generalii CS nişte oameni bine intenţionaţi, dispuşi la dialog, dar care nu au cu cine să vorbească.

De ce cred eu că nu va mai fi Gâlcă antrenorul Stelei

Cealaltă problemă spinoasă e cea a contractului lui Constantin Gâlcă. Nici aici nu avem parte de răspunsuri ferme, de un discurs răspicat. La Steaua se trăieşte de azi pe azi, planurile sunt exclusiv pe termen scurt şi e inevitabil ca o astfel de politică să nu se suprapună cu balcanicul „hei-rup”. M-aş încumeta să pariez că mariajul Steaua-Costel Gâlcă nu are cum să continue. Şi asta nu pentru că nu ar vrea clubul. Mă îndoiesc sincer că antrenorul va accepta să continue în provizorat, să accepte compromisul, toana şi necunoscutul ca principali vectori în managementul unei societăţi care are ca obiect de activitate fotbalul.

Gâlcă avea nevoie de o confirmare. Nu pentru el, ci la nivel de percepţie generală. Trebuia să demonstreze că poate să se impună la „seniori”, că dispune de metodă, că are calitate. Şi-a atins scopul cu vârf şi îndesat. A reuşit într-un mediu în care puţini ar fi putut să respire, d-apăi să performeze. Nu m-am ferit să îmi exprim sprijinul necondiţionat şi admiraţia faţă de felul său de a fi, de a gândi, de a se comporta cu mult înainte ca el să vină la Steaua.

Cred şi voi susţine mereu faptul că el, Costel, reprezintă un model, un reper cu ajutorul căruia s-ar putea instaura o nouă ordine a lucrurilor în fotbalul nostru, unde bunul simţ să constituie normalitatea şi nu excepţionalul. Gâlcă a dovedit că este la înălţime şi profesional! În egală măsură. A reuşit fără să fie arogant, fără să fie gratuit teatral, fără să jignească, a reuşit cu armele lui. Luptând cu ceea ce este în exterior, dar mai ales cu sistemul din interior. De asta e deja campion cu C mare încă de la jumătatea competiţiei.

Acestea sunt motivele pentru care eu unul afirm acum că e de domeniul fantasticului ca Gâlcă să îşi prelungească înţelegerea cu clubul din Ghencea. În aceleaşi condiţii, zic. Aaa, dacă el îşi va putea impune modul de lucru, principiile, ar fi o altă discuţie. Dar la cum ştim că stau lucrurile acolo, pare la fel de fantezistă.