La Rio, România a avut a doua cea mai slabă performanță la JO. Bronzul din ultima zi a salvat ediția
21.08.2016, 23:33România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Rio cu 5 medalii câștigate - una de aur, una de argint şi trei de bronz - cu una mai mult ca la ediţia din 1952, când s-a înregistrat cel mai mic număr de medalii din istoria tricoloră.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La Jocurile Olimpice de la Helsinki, din 1952, România a obţinut 4 medalii: aur, prin Iosif Sîrbu (tir – armă liberă 50 metri), argint, prin Vasile Tiţă (box, categoria semiuşoară 60 kg) şi bronz, prin Gheorghe Fiat (box, categoria mijlocie 75 kg) şi Gheorghe Lichiardopol (tir, pistol viteză 25 metri). La acea vreme, România a avut o delegaţie de 128 sportivi.
Iosif Sîrbu a adus României primul titlu olimpic din istorie, el stabilind atunci şi un record mondial şi olimpic. După JO, medicii l-au sfătuit să renunţe la tir din cauza unei afecţiuni la ochiul drept. A realizat însă un sistem prin care deplasa vizarea de la ochiul drept la ochiul stâng, brevetat în 1955 de americani, care i-a permis să revină în competiţiile de tir. A mai concurat la JO de la Melbourne (1956), unde s-a clasat pe locul 5, şi la ediţia din 1960 (Roma), unde a fost pe locul 12. În septembrie 1964, înaintea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Iosif Sîrbu s-a sinucis, la nici 39 de ani, fiind găsit împuşcat cu propria armă în poligonul de antrenament.
După 64 de ani de când România cucerea primul titlu olimpic din istoria sa, la Jocurile Olimpice de la Rio delegaţia tricoloră obţine cinci medalii, adică o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz, după cum urmează: aur - echipa feminină de spadă, argint - Florin Mergea şi Horia Tecău (tenis), bronz - echipajul feminin de canotaj 8+1, Gabriel Sîncrăian (haltere) şi Albert Saritov (lupte libere, categoria 97 kilograme).
Astfel, în istoria participării delegaţiei olimpice a României la Jocurile Olimpice de vară (1896 – 2016), au fost obţinute, în total, 89 medalii de aur, 95 de argint şi 122 de bronz. Cele mai bune rezultate le-a obţinut gimnastica artistică, cu un total de 71 de medalii, din care 25 de aur, 20 de argint şi 26 de bronz. Canotajul a obţinut 38 de medalii, din care 19 de aur, 10 de argint şi 9 de bronz, în timp ce la atletism, România a obţinut 11 medalii de aur, 14 de argint şi 10 de bronz.
Ediţia din 1984 a Jocurilor Olimpice a fost cea mai prolifică pentru ţara noastră, care a câştigat 53 de medalii şi a încheiat pe locul doi în clasamentul pe naţiuni.
De asemenea, la Jocurile Olimpice din 2012, România a încheiat cu nouă medalii (două de aur, două de argint şi cinci de bronz) şi a fost pe locul 27 în clasamentul pe naţiuni.
Pentru Jocurile Olimpice de la Rio, la care România a trimis 96 de sportivi, preşedintele COSR, Alin Petrache, estima câştigarea unui număr de 6-8 medalii.
Pe 25 iulie, înaintea plecării spre Rio a delegaţiei României, ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, afirma că bugetul pentru federaţiile naţionale în vederea participării la JO de la Rio a fost de 164 de milioane de lei, ”cel mai ridicat nivel de finanţare după 1989”.
News.ro
Etichete: jocurile olimpice , romania jocurile olimpice , romania olimpiada , romania rio , romania medalii jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...