Coșmar pentru Man: cea mai mică notă după dezastrul de la Roma! Italienii nu l-au iertat: ”Spectator care n-a plătit biletul”
articol scris de Digi Sport22.12.2024, 16:30
Parma a fost învinsă fără drept de apel de AS Roma, scor 0-5, pe ”Olimpico” din capitala Italiei, în etapa cu numărul 17 din Serie A.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dybala (8 - penalty, 51), Saelemaekers (13), Paredes (74 - penalty) și Dovbyk (83) au punctat pentru victoria categorică a Romei. Dennis Man a fost titular la Parma, în timp ce Valentin Mihăilă a intrat pe teren în minutul 70, în locul lui Bonny.
Dennis Man, criticat de italieni după AS Roma - Parma: ”Meci prost și atitudine care nu e de ajutor pentru echipă”
Cei doi români, însă, au avut evoluții slabe, în nota echipei. Man a primit 4 din partea celor de la Parma Live, cel mai mic calificativ din tabăra grupării ”gialloblu”, la egalitate cu Suzuki și Balogh.
”În prima repriză a fost doar un spectator care n-a plătit biletul. A încercat câteva driblinguri și le-a dat multe mingi adversarilor. În repriza a doua, dacă e posibil, lucrurile au fost și mai rele.
A pierdut toate baloanele, fără să-și depășească adversarii vreodată. Meci prost și atitudine care nu e de ajutor pentru echipă”, au scris jurnaliștii italieni.
Mihăilă a fost notat cu 5: ”A intrat și după câteva minute a provocat un penalty”.
După eșecul cu Roma, Parma rămâne cu 15 puncte acumulate în 17 runde și este doar pe locul 16 în Serie A. Roma, în schimb, este pe 11, cu 19 puncte.
VIDEO Rezumat AS Roma - Parma 5-0
FOTO Dennis Man, într-o relație cu Alexandra Grigoriță, încă de când juca la UTA
Galerie Foto
Etichete: roma parma , presa italia , dennis man , valentin mihaila , nota dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...