Sîncrăian, aproape de retragere: "N-am avut niciodată câștig de cauză la proba B"
10.10.2016, 18:40Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio la haltere, categoria 85 kg, a fost suspendat provizoriu de forul internațional de profil, după ce a picat un test doping în luna august și are șanse mari să-și încheie cariera, anunță Nicu Vlad, președintele Federație Române de Haltere.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Și înainte a fost controlat, înainte de JO, dar și după concurs. Problema este la cea din urmă, care este proba A și care s-a luat pe 12 august.
După o lună și jumătate a primit o îștiințare despre acest rezultat. Deci după ce am revenit eu în țară a primit această solicitare și acordul pentru proba B. Apoi, pe 30 septembrie, federația a primit prima înștiințare ca, din această dată, este suspendat temporar. Deci un document în ceea ce privește proba A noi nu am primit.
Noi, ca nație, la proba B nu am avut niciodată câștig de cauză... Nu știu când va veni rezultatul final. De la CIO trebuie să ne vină înștiințarea și apoi vom vedea ce se va întâmpla, dar cred că se va retrage, dacă rezultatul va fi identic cu cel din proba A, pentru că este la a adoua abatere.
Am vorbit cu sportivul, care mi-a spus ca nu știe nimic despre asta și ca nu a luat nimic suspect”, a declarat, la Sport Total FM, presedintele FR Haltere, Nicu Vlad.
Sancțiunea sportivului originar din Cluj-Napoca a intrat în vigoare începând cu 30 septembrie. Gabriel Sîncrăian (28 de ani) a urcat pe podium la Rio după ce a ridicat 173 de kilograme la stilul smuls și 217 kiliograme la stilul aruncat. Interesant e că a intrat la aruncat la 204 kilograme, astfel că reuşita sa la 217 a fost cu adevărat una extraordinară şi neaşteptată.
Sportuivul român se află la a doua abatere. În 2013 a fost suspendat pentru doi ani pentru că a folosit stanozolol. Dacă verdictul în cazul lui Sîncrăian se va menține, medalia îi va fi retrasă, iar România va rămâne cu numai 4 cucerite la Jocurile Olimpice de la Rio:
Etichete: nicu vlad , gabriel sincraian , sincraian dopat , medalie haltere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...