Simona Halep poate da încă un ”tun”! Suma pe care o câștigă dacă se califică în semifinalele Turneului Campioanelor
31.10.2019, 18:00Turneul Campioanelor 2019 | Simona Halep poate da un adevărat tun financiar dacă o va învinge pe Karolina Pliskova, în ultimul meci din Grupa Violet. Campioanei de la Wimbledon îi vor intra în conturi 995.000 de dolari.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Simona ajunge la această sumă, după ce adună 610.000 de dolari din cele două victorii obținute în faza grupelor. Se adaugă 175.000 de dolari pentru participare, 45.000 de dolari pentru fiecare meci disputat și 75.000 pentru atingerea semifinalei.
Turneul Campioanelor 2019 | Premiul total pe care îl poate câștiga Simona Halep
Dacă o va învinge pe Ashleigh Barty în semifinale, aceasta va mai primi încă 1.145.000 de dolari și va ajunge la un total de 2.140.000 de dolari. Mai mult, dacă va câștiga turneul, aceasta va ajunge la suma uriașă de 4,6 milioane de dolari.
Turneul Campioanelor 2019 | Simona Halep - Karolina Pliskova, duel pentru semifinale
Simona Halep - Karolina Pliskova, meciul care va decide a doua jucătoare ce se va califica în semifinalele Turneului Campioanelor din grupa Violet, se va juca vineri, nu înainte de ora 14:00. Marea noastră campioană este obligată să câștige partida cu Pliskova pentru a se califica în semifinale.
Simona Halep o conduce pe sportiva din Cehia la capitolul ”directe”, cu 7-3. Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc la Miami și Pliskova s-a impus cu 7-5, 6-1.
Partida Simona Halep - Karolina Pliskova, decisivă pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor 2019, va fi ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și în aplicația Digi Online vineri, nu înainte de ora 14:00.
Etichete: simona halep , turneul campioanelor , premii turneul campioanelor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...