Fără precedent! Arbitrul l-a lovit cu trofeul direct în figură pe antrenor. FOTO cu ”gestul scandalos”. Ce a urmat
articol scris de Digi Sport24.11.2024, 16:09
Un episod total ieșit din comun s-a petrecut la un turneu de kickbox care a avut loc în Muntenegru, la Cetinje.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La finalul unei lupte între un muntenegrean și un kosovar, câștigată de favoritul gazdelor, arbitrul de ring Fegja Trbonja l-a lovit în față pe Nart Mehmeti, antrenorul sportivului din Kosovo.
Galerie Foto
”Gestul scandalos al arbitrului muntenegrean față de antrenorul kosovar. L-a lovit în față cu trofeul”
Ce s-a întâmplat? După ce elevul său a pierdut disputa, antrenorul kosovar a intrat în ring și a protestat vehement. În plus, a făcut și unele gesturi către omologul său muntenegrean.
Arbitrul Trbonja a intervenit și i-a cerut lui Mehmeti să coboare din ring, însă acesta a continuat să gesticuleze nervos și chiar i-a dat peste mână oficialului.
Atunci, muntenegreanul Fegja Trbonja, care ținea trofeul pe care urma să i-l decerneze învingătorului, l-a lovit direct în figură cu obiectul dur pe antrenorul recalcitrant.
Când a văzut ce s-a întâmplat, luptătorul kosovar a vrut să revină în ring pentru a-i lua apărarea tehnicianului său, însă oamenii responsabili cu securitatea au intervenit și i-au scos pe cei doi kosovari în afara arenei.
”Gestul scandalos al arbitrului muntenegrean față de antrenorul kosovar. L-a lovit în față cu trofeul”, au titrat kosovarii de la Koha.net.
Etichete: arbitru , muntenegru , kosovo , kickbox
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...