Video Germania - Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale
articol scris de Digi Sport20.11.2024, 17:58
Turneul final al Cupei Davis, găzduit de Malaga, a continuat miercuri, 20 noiembrie 2024, cu al doilea meci din sferturile de finală, cel dintre Germania și Canada.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Duelul, care a putut fi urmărit ÎN DIRECT la Digi Sport 2 a fost câștigat de germani, scor 2-0, după ce Altmaier l-a învins pe Diallo 7-6, 6-4, în primul meci al zilei, iar Struff a câștigat duelul cu Shapavlov, scor 4-6, 7-5, 7-6.
Germania va lupta vineri pentru un loc în marea finală cu Olanda. Batavii au reușit marți să câștige, după trei partide epice, întâlnirea cu Spania, scor 2-1, cea în urma căreia Rafael Nadal (38 de ani) a decis să se retragă din circuitul profesionist.
UPDATE Ora 17:40. Struff câștigă setul decisiv, scor 7-6!
UPDATE Ora 17:00. Struff a câștigat setul secund, scor 7-5 și duce meciul în decisiv.
UPDATE Ora 16:30. Shapavlov câștigă primul set, scor 6-4.
UPDATE Ora 15:30. A început meciul al doilea al zilei. Struff - Shapavlov.
UPDATE Ora 14:50. Altmaier - Diallo 7-6, 6-4. Germanul a câștigat și setul al doilea.
UPDATE Ora 14:30. Altmaier - Diallo 7-6. Primul set al confruntării dintre Germania și Canada a fost extrem de echilibrat și a fost nevoie de tiebreak pentru a se face departajarea.
UPDATE ora 13:10. Altmaier - Diallo ACUM, în direct la Digi Sport 2.
Tablou sferturi Cupa Davis
- Olanda - Spania 2-0 (7-6, 7-6). DETALII AICI
- Germania - Canada, 20 noiembrie, ora 13:00
- SUA - Australia, 21 noiembrie, ora 11:00
- Italia - Argentina, 21 noiembrie, ora 18:00
Cele 8 echipe calificate în sferturile Cupei Davis
- Spania - Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Roberto Bautista Agut, Pedro Martinez, Marcel Granollers, David Ferrer (căpitanul nejucător)
- Argentina - Sebastian Baez, Francisco Cerundolo, Tomas Etcheverry, Maximo Gonzalez, Andres Molteni, Guillermo Coria (căpitanul nejucător)
- Australia - Alexei Popyrin, Jordan Thompson, Thanasi Kokkinakis, Max Purcell, Matthew Ebden, Lleyton Hewitt (căpitanul nejucător)
- Canada - Milos Raonic, Denis Shapovalov, Gabriel Diallo, Alexis Galarneau, Vasek Pospisil, Frank Dancevic (căpitanul nejucător)
- SUA - Taylor Fritz, Tommy Paul, Ben Shelton, Rajeev Ram, Austin Krajicek, Bob Bryan (căpitanul nejucător)
- Italia - Jannik Sinner, Lorenzo Musetti, Flavio Cobolli, Andrea Vavassori, Simone Bolelli, Filippo Volandri (căpitanul nejucător)
- Olanda - Tallon Griekspoor, Botic van de Zandschulp, Jesper de Jong, Wesley Koohlof, Paul Haarhuis (căpitanul nejucător)
- Germania - Jan-Lennard Struff, Daniel Altmaier, Yannick Hanfmann, Kevin Krawietz, Tim Puetz, Michael Kohlmann (căpitanul nejucător).
Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis
Cel mai mare tenismen spaniol a jucat ultimul meci din carieră la Cupa Davis, acolo unde a fost prezent alături de naționala sa, care a s-a văzut eliminată încă din sferturi de către Olanda, scor 1-2 la general.
Competiția este găzduită chiar de Spania, iar meciurile au avut loc la Malaga, unde Nadal a fost aclamat de o arenă arhiplină.
Galerie Foto
Cu ocazia retragerii din tenis a unuia dintre cei mai mari jucători din istorie, Simona Halep a decis să-și schimbe fotografia de profil la Instagram. Sportiva noastră și-a pus o poză cu logo-ul lui Rafael Nadal, ceea ce reprezintă un gest foarte frumos față de spaniol.
Mai mult, Simona Halep are nu mai puțin de 1,7 milioane de urmăritori pe Instagram, astfel că foarte mulți oameni au putut observa gestul de recunoștință.
Rafael Nadal a câștigat 22 de trofee de Grand Slam în cariera sa, dintre care 14 la Roland Garros. În 2018, Simona Halep a cucerit și ea cel mai important turneu de pe zgură, astfel că cei doi s-au fotografiat împreună în fața Turnului Eiffel, cu trofeele respective.
Discursul lui Rafael Nadal, după ce s-a retras din tenis
Galerie Foto
”Am atât de mulţi oameni cărora trebuie să le mulţumesc încât mi-e greu să încep. Voi începe cu cei care sunt aici, sincer, au fost 20 de ani de carieră profesională în care m-aţi susţinut mereu, în vremuri bune şi rele, m-aţi împins să continui să lupt. Am fost foarte norocos să simt atâta afecţiune din întreaga lume, în special din Spania.
Vreau, de asemenea, să felicit echipa olandeză şi vreau să mulţumesc întregii echipe spaniole care se află aici. Este clar că nu a mers atât de bine pe cât ne-am fi dorit cu toţii, dar am dat totul şi vreau să vă mulţumesc din suflet pentru că mi-aţi dat ocazia să petrec aceste ultime zile ca profesionist cu o echipă. Cu ei am trăit cele mai multe dintre cele mai interesante momente ale carierei mele, ne-am bucurat de ele şi acum depinde de voi (coechipierii săi) să continuăm.
Mă simt privilegiat că am avut o carieră mult mai lungă decât mi-aş fi putut imagina vreodată. Aş vrea, de asemenea, să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Faptul că au crezut în mine atât de mulţi ani m-a făcut să mă simt în siguranţă. (...) Nu vreau să uit de jurnalişti, care sunt alături de mine şi îmi spun povestea. Uneori am făcut greşeli, am jucat prost, dar întotdeauna am avut o relaţie respectuoasă cu voi toţi. Apreciez cu adevărat munca voastră, pentru că spuneţi o poveste minunată.
Mă voi retrage din tenisul profesionist, dar sunt încă aici, sper să fiu un bun ambasador pentru tenisul mondial, asta am încercat să fac toată viaţa mea, să mă străduiesc în fiecare zi să fiu mai bun, să dau dovadă de respect, umilinţă şi să apreciez toate lucrurile bune. Am încercat să fiu o persoană bună, sper că puteţi vedea asta. Părăsesc această lume după ce mi-am găsit mulţi prieteni de-a lungul timpului. Plec cu liniştea sufletească de a şti că, într-un fel, am lăsat o moştenire sportivă şi personală. Vreau să-mi iau rămas bun mulţumindu-i familiei mele, care nu m-a dezamăgit niciodată, când lucrurile păreau imposibile, mi-a ţinut picioarele pe pământ.
Titlurile, recordurile sunt acolo, dar aş vrea să fiu amintit ca o persoană bună, care îşi aminteşte de originile sale, un tânăr din Mallorca. Am fost norocos că unchiul meu şi familia mea m-au sprijinit tot timpul pentru a-mi îndeplini visele. Sunt sincer, mulţi oameni muncesc foarte mult, dar eu sunt unul dintre cei norocoşi. Vreau să fiu ţinut minte ca băiatul care şi-a îndeplinit visele”, a fost discursul lui Rafael Nadal, cel mai mare sportiv spaniol din istorie.
Etichete: rafael nadal , simona halep , cupa davis , sferturi cupa davis , germania-canada video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...