Video Roger Federer a avut nevoie de set decisiv pentru a-l învinge pe Tsonga, în optimile de la Halle
20.06.2019, 21:58Roger Federer a câştigat meciul zilei la Halle. Elveţianul a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Jo-Wilfried Tsonga şi a ajunge în sferturi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Exact cum declara înainte de meci, Roger Federer a avut viaţă grea cu Jo-Wilfried Tsonga, în optimile de la Halle. Elveţianul s-a aflat în avantaj după primul set, decis în tie-break.
Acolo, Federer a revenit de la 0-3 şi s-a impus la 5. Fostul lider mondial a început perfect şi actul secund, dar rivalul său şi-a ridicat nivelul şi a egalat la seturi, cu 6-4.
VIDEO
Roger Federer luptă pentru al zecelea titlu la Halle
A fost echilibru în decisiv, până când Federer a forţat şi a reuşit break-ul, la 5-5. După 7-5 în decisiv, elveţianul continuă drumul spre al zecelea titlu în turneul german.
”A fost pe muchie de cuţit, poate că am avut puţin noroc. Pe final jocul a fost atât de echilibrat, dar într-o atmosferă extraordinară, ne-am simţit bine pe teren. A fost ovaţionat incredibil la final, sper că a auzit uralele”, a spus Federer.
În sferturi, Federer îl va întâlni pe Roberto Bautista Agut. Spaniolul şi-a respectat statutul de favorit în faţa francezului Richard Gasquet, pe care l-a învins cu 6-1, 6-4.
Etichete: roger federer , halle , tsonga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...