Prima reacție a Simonei Halep, după ce a revenit pe teren și le-a învins pe Iga Swiatek și Paula Badosa
articol scris de Digi Sport19.12.2024, 20:37
Simona Halep (33 de ani) a revenit pe teren și a evoluat în premieră la turneul World Tennis League, competiție demonstrativă care este organizată la Abu Dhabi în perioada 19-22 decembrie.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
În cursul zilei de joi (19 decembrie), românca a jucat la dublu alături de Jasmine Paolini (28 de ani) și a învins perechea formată din Iga Swiatek (23 de ani) și Paula Badosa (27 de ani) cu 7-5 la game-uri (meciul s-a jucat într-un singur set).
După ce a obținut acest succes, Simona Halep nu și-a putut ascunde bucuria.
Simona Halep: ”Mi-a plăcut să fiu pe teren. Mi-a plăcut să joc cu Jasmine, mereu zâmbește”
La finalul partidei, Simona Halep a mărturisit că i-a făcut o deosebită plăcere să evolueze în aceeași echipă cu Jasmine Paolini, pe care o consideră o persoană pozitivă, și să stea alături de tenismenul Nick Kyrgios (29 de ani).
”Mi-a plăcut să fiu pe teren. Mi-a plăcut să joc cu Jasmine, mereu zâmbește. Are un vibe bun. E și Nick (n.r. Kyrgios) lângă noi. Mi-a dat un boost de încredere, aveam nevoie.
Când joc în echipă, mă uit mereu la scor. E important. Aici este important să îți ajuți echipa. Am dat tot ce am putut”, a spus Halep, la Fanatik.
Echipele înscrise la World Tennis League:
- Eagles (Iga Swiatek, Paula Badosa, Stefanos Tsitsipas, Alexander Shevchenko)
- Falcons (Elena Rybakina, Caroline Garcia, Andrey Rublev și Denis Shapovalov)
- Hawks (Aryna Sabalenka, Mirra Andreeva, Jordan Thompson și Sumit Nagal)
Simona Halep a primit wildcard din partea organizatorilor Australian Open
Simona Halep a beneficiat de un wildcard pentru a participa în calificări la Australian Open. ”Simo” a ajuns ultima dată în finala competiției în anul 2018, atunci când pierdea în fața Carolinei Wozniacki, scor 6-7, 6-3, 4-6.
Turneul australian, care este primul de Grand Slam din anul 2025, se va juca în perioada 6-26 ianuarie la Melbourne.
Etichete: tenis , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...