Halep, lovită de Ostapenko în ureche, de ziua ei: ”Am abandonat, mingea avea 150 de kilometri pe oră”
09.06.2017, 11:01Simona Halep se află în fața meciului carierei. Pentru a doua oară, sportiva de 25 de ani joacă cu trofeul unui Grand Slam pe masă, tot la Roland Garros, turneul disputat pe suprafața ei preferată, zgura. Pentru a-și trece în palmares Openul francez, ”Simo” trebuie să o învingă în finală pe marea surpriză a acestei ediții, Jelena Ostapenko (47 WTA), cea care are niște cifre impresionante la primul Grand Slam la care a depășit turul al treilea. De menționat că cele două se vor afla pentru prima oară față în față la un meci de simplu. S-au întâlnit până acum la un meci de dublu, când jucătoarea din Letonia a forțat-o pe Halep să abandoneze după ce a lovit-o cu mingea în ureche.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep a fost lovită chiar de ziua ei, în cursul anului trecut, de o minge în urechea stângă, astfel că ea şi partenera ei, Jelena Ostapenko din Letonia, au abandonat, la scorul de 1-3, după 26 de minute de joc, meciul cu cuplul Bethanie Mattek-Sands/Lucie Safarova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, din turul I al Wuhan Open.
Halep, care tocmai împlinise 25 de ani în acea zi, a povestit incidentul care a făcut-o să abandoneze. "A fost un schimb lung de mingi. Eu şi Mattek-Sands eram la fileu. Ostapenko a vrut să lovească mingea cu reverul sau cu dreapta, nu sunt sigură. Eram cu privirea înainte. M-a lovit chiar aici (n.r. - în partea stângă a capului). M-a lovit cu mingea care avea cam 150 de kilometri pe oră. Am fost ameţită la început, dar apoi mi-am revenit. Simt durere şi acum în toată zona, dar e ok. Am fost la mai mulţi medici, chiar şi azi-dimineaţă. Dar am dormit bine azi-nopate şi asta m-a ajutat", a declarat Simona Halep.
Din 2017, 55 de turnee WTA sunt la Digi Sport: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.
Pentru a-și trece în palmares Openul francez, ”Simo” trebuie să o învingă în finală pe marea surpriză a acestei ediții, Jelena Ostapenko (47 WTA), cea care are niște cifre impresionante la primul Grand Slam la care a depășit turul al treilea.
Astfel, în cele șase partide disputate până la ultimul act, Jelena a adunat nu mai puțin de 245 de lovituri direct câștigătoare, în timp ce, de exemplu, Andy Murray și-a trecut în cont 174, Stan Wawrinka (166), Rafael Nadal (118), iar Dominic Thiem (181).
Mai mult, într-un top în care ținem cont de viteza medie a forehandului, Ostapenko e pe locul 4 (122,4 km/h), fiind depășită doar de Thiem (135,2), Wawrinka (130,3) și Nadal (127,1). Interesant e că Jelena îl depășește la acest capitol pe numărul unu mondial, Andy Murray (117,5).
”Voi juca împotriva unui adversar tânăr. Vă aștept la meci pe voi, fanii. Vă mulțumesc.
Sunt multe steaguri românești aici, sper ca la anul să fie unul și la țările câștigătoare. Virginia Ruzici mă ajută mult și sper ca finala să fie una bună”, a spus Simona.
Halep, prima în clasamentul Race to Singapore
Victoria din semifinale i-a adus Simonei și locul 1 în ierarhia Race to Singapore, după ce la începutul turneului era pe poziția a cincea.
Acum, cu cele 1.300 de puncte acumulate, le-a depășit, printre altele, pe Elina Svitolina și Karolina Pliskova.
Etichete: live , video , halep , sport , minge , ostapenko , digi , 150 km h , lovita , ureche
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...