Popescu, Gherman, Pop, Dodean şi Samara, primii români care intră în concurs la Jocurile Olimpice
28.07.2016, 16:40Spadasinele Ana Maria Popescu, Simona Gherman şi Simona Pop şi jucătoarele de tenis de masă Daniela Dodean Monteiro şi Elizabeta Samara sunt primii sportivi români care vor intra în concurs la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice, de la Rio de Janeiro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cele cinci sportive vor începe competiţia sâmbătă, 6 august, de la 15.00, ora României.
Fetele de la spadă vor evolua în calificări la individual, semifinalele şi finala urmând a fi programate în aceeaşi zi, iar cele de la tenis de masă în primul tur la simplu.
Tot în 6 august vor mai intra în concurs ciclistul Serghei Ţvetcov (proba de şosea, finală), echipa feminină de handbal (primul meci din grupe, cu Angola), jucătorii de tenis de masă Adrian Crişan şi Ovidiu Ionescu (primul tur la simplu), judoka Monica Ungureanu (calificări la 48 kg, eventual recalificări şi finală), canotorii Cristian Pârghie şi George Palamariu (calificări dublu rame), gimnaştii Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean (calificări individual compus), jucătoarele de tenis Monica Niculescu (primul tur la simplu şi dublu), Irina Begu, Raluca Olaru, Andreea Mitu (primul tur la dublu) şi tenismenii Horia Tecău şi Florin Mergea (primul tur la dublu).
Ceremonia de deschidere a celei mai importante competiţii sportive din lume va avea loc în noaptea de 5 spre 6 august, de la ora 02.00.
Etichete: tecau , handbal romania , samara , gherman , romani jocuri olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...