Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii
articol scris de Digi Sport22.12.2024, 20:39
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular în meciul Tottenham - Liverpool 3-6, din etapa cu numărul 17 din Premier League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UPDATE: Oaspeții au condus cu 3-1 la pauză, grație reușitelor lui Diaz (23), Mac Allister (36) și Szoboszlai (45+1). Maddison (41) a marcat unicul gol al lui Spurs în prima repriză. În partea a doua a ieșit la rampă Salah. Egipteanul a punctat în două rânduri (54, 61), iar Kulusevski (72) a înscris pentru Tottenham. Solanke (83) a dus scorul la 3-5, iar Diaz (85) a stabilit rezultatul final.
Radu Drăgușin, nota 4 pentru evoluția din meciul Tottenham - Liverpool 3-6
Radu Drăgușin a fost integralist și a jucat toate cele 97 de minute, cu tot cu prelungiri, însă prestația sa nu a fost strălucită. Internaționalul român a fost notat cu 4 de către cei de la Football London, cel mai mic calificativ din tabăra londonezilor, la egalitate cu Forster, Porro și Bissouma.
”L-a lăsat pe Diaz să apară în spatele lui la primul gol, apoi a fost pe nicăieri și i-a permis lui Szoboszlai să marcheze. Una dintre cele mai slabe prestații ale sale”, au scris jurnaliștii englezi.
Notele primite de jucătorii lui Tottenham după eșecul cu Liverpool: Forster (4) - Porro (4), Drăgușin (4), Gray (7), Spence (6) - Sarr (6), Bissouma (4) - Kulusevski (7), Maddison (6), Son (5) - Solanke (7). Rezerve: Bergvall (6), Johnson (6), Werner (nu a jucat destul pentru a fi notat)
- 18 meciuri a jucat Drăgușin în acest sezon la Tottenham, în toate competițiile.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
În urma acestui insucces, Spurs ocupă locul 11 în Premier League, cu 23 de puncte, în timp ce Liverpool este lider, cu 39 de puncte.
VIDEO Rezumat Tottenham - Liverpool 3-6
Știrea inițială:
Radu Drăgușin, nota 2 pentru prestația din prima repriză a meciului Tottenham - Liverpool
”Cormoranii” au condus cu 2-0, în urma reușitelor lui Diaz (23) și Mac Allister (36). În minutul 41, Maddison a redus din diferență cu un șut din afara careului, însă Szoboszlai (45+1) a fost cel care a stabilit scorul primei reprize, 3-1.
Drăgușin a făcut pereche în centrul defensivei lui Spurs cu tânărul Archie Gray (18 ani). Pentru prestația sa, românul a fost notat cu 2 de către cei de la Spurs Web, cel mai mic calificativ din tabăra londonezilor.
”Singurul fundaș central de meserie apt de joc a fost slab în prima repriză. Evoluția sa în defensivă le-a permis celor de la Liverpool să marcheze cu ușurință.
De la lovituri de cap în contratimp la poziționare slabă, Radu a fost lipsit de strălucire, cel puțin. Dacă te uitai la cei doi apărători centrali, ți s-ar fi părut că Gray e cel care joacă pe poziția preferată”, au scris jurnaliștii englezi.
Notele primite de jucătorii lui Tottenham după prima repriză a meciului cu Liverpool: Forster (3) - Porro (3), Drăgușin (2), Gray (4), Spence (7) - Sarr (4), Bissouma (4) - Kulusevski (5), Maddison (6), Son (4) - Solanke (5)
- Citește și: ”Ar urma să-și ia rămas-bun”. Ce a scris presa din Anglia despre iubita lui Radu Drăgușin
VIDEO Primul gol al lui Liverpool din meciul cu Tottenham
VIDEO Al doilea gol al lui Liverpool din meciul cu Tottenham
VIDEO Golul înscris de Tottenham în prima repriză a meciului cu Liverpool
VIDEO Al treilea gol al lui Liverpool din meciul cu Tottenham
Etichete: tottenham - liverpool , radu dragusin , nota dragusin , presa anglia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...