Aur şi record mondial la 400 m pentru sud-africanul Van Niekerk
15.08.2016, 09:06Sud-africanul Wayde van Niekerk a doborât recordul vechi de 17 ani al legendarului atlet american Michael Johnson în proba masculină de 400 m, fiind înregistrat cu timpul de 43sec.03/100, în finala Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Van Niekerk (24 ani), campion mondial în 2015, la Beijing, pe această distanţă, a intrat în posesia medaliei de aur după ce a reuşit să-i devanseze pe ultimii doi campioni olimpici, Kirani James din Grenada (43sec.76/100) şi americanul LaShawn Merritt (43sec.85/100), medaliaţi cu argint, respectiv bronz.
Americanul Michael Johnson stabilise precedentul record la 400 m (43sec.18/100) pe 26 august 1999, în timpul Campionatelor Mondiale de la Sevilla (Spania).
Sud-africanul Wayde van Niekerk, care s-a antrenat în primăvara acestui an alături de grupul jamaicanului Usain Bolt, a îmbunătăţit totodată cu 45/100 recordul Africii la 400 m, pe care tot el îl stabilise în finala Mondialelor de anul trecut.
Clasament final - 400 m masculin:
1. Wayde van Niekerk (Africa de Sud) 43,03 (record mondial)
2. Kirani James (Grenada) 43,76
3. LaShawn Merritt (SUA) 43,85
4. Machel Cedenio (Ttrinidad-Tobago) 44,01
5. Karabo Sibanda (Botswana) 44,25
6. Ali Khamis Khamis (Bahrain) 44,36
7. Bralon Taplin (Grenada) 44,45
8. Matthew Hudson-Smith (Mara Britanie) 44,61
Etichete: jocurile olimpice , record mondial , 400 de metri , van niekerk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...