Dorin Rotariu s-a înțeles cu o echipă din Turcia: ”A semnat”. Revine în fotbal după o pauză de șase luni
articol scris de Digi Sport28.08.2024, 13:04
Dorin Rotariu (29 de ani) a semnat cu o nouă echipă, după o pauză de șase luni, în urma despărțirii de FCSB.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lansat în fotbalul mare de Dinamo, Dorin Rotariu a rezistat mai puțin de patru luni la formația ”roș-albastră” în sezonul trecut, unde a apucat să evolueze doar în 7 partide.
Dorin Rotariu a semnat cu Ankaragucu
Dorin Rotariu a ajuns la o înțelegere cu Ankaragacu, grupare din liga a 2-a din Turcia, după cum a anunțat Iosif Rotariu (61 de ani), unchiul fotbalistului.
”Aseară a semnat Dorin cu Ankaragucu, e un pas mare în carieră. Sunt sigur că el își va arăta calitățile, mai are multe de spus Dorin în fotbal.
S-a antrenat în toată această perioadă în care nu a avut club, el e superprofesionist. Abia așteaptă să joace din nou”, a spus Iosif Rotariu, potrivit sport.ro.
Dorin Rotariu a parafat o înțelegere cu Ankaragucu, fosta echipă a lui Olimpiu Moruțan, valabilă până în 2026.
Dorin Rotariu a plecat de la FCSB la începutul anului
Dorin Rotariu a fost adus ”cu surle și trâmbițe” de Gigi Becali la FCSB. Însă, atacantul lateral nu l-a mulțumit pe ”latifundiarul din Pipera” și a fost dat afară de la echipă la începutul lunii februarie.
- 350.000 de euro este cota de piață a lui Rotariu
Etichete: iosif rotariu , turcia , dorin rotariu , transfer dorin rotariu , ankaragucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...