Ce a spus antrenorul lui Trabzonspor despre Denis Drăguș, după ”thrillerul” cu Galatasaray
articol scris de Digi Sport17.12.2024, 10:42
Galatasaray a câștigat ”thrillerul” contra celor de la Trabzonspor, scor 4-3, desfășurat în cadrul etapei cu numărul 16 din SuperLiga Turciei.
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Denis Drăguș a intrat pe teren în cea de-a doua repriză și a ajutat la golurile doi și trei ale echipei sale.
Șenon Guneș a vorbit despre Denis Drăguș, după înfrângerea cu Galatasaray
Totuși, Drăguș a avut și "păcate" la meciul nebun cu cea mai bună echipă a Turciei. Românul a fost cel care a făcut faultul la faza care a precedat lovitura liberă din care Galatasaray a dat lovitura de grație în prelungiri.
La finalul partidei, Șenol Guneș a vorbit despre rezultatul final, dar și despre evoluția elevilor săi. Tehnicianul turc chiar a adus aminte și de Denis Drăguș.
”Mergem să câștigăm fiecare meci. Am ieșit cu această intenție și astăzi.
Ar fi trebuit să intrăm cu 4-3, dar am ieșit învinși cu 4-3. Au fost ocazional astfel de poziții în ultima parte. Dar toți jucătorii au dat tot ce au avut mai bun.
Sunt mulțumit de modul în care jucătorii mei au jucat pe tot parcursul meciului. Au înțeles ce vrem să facem în ceea ce privește înțelegerea jocului. Văd că echipa noastră este din ce în ce mai bună în acest sens
„Edin Visca a făcut tot ce a putut. A avut contractură la mușchiul din spate. L-am băgat pe Denis Draguș în atac, iar jocul a fost bun”, a fost o parte din discursul lui Guneș, potrivit presei din Turcia.
Pentru prestația sa, Drăguș a primit nota 6,4 pe platforma SofaScore. Nu a contribuit decisiv, însă a fost activ și implicat la ambele goluri marcate de echipa sa cu el pe teren. deși a avut și minusuri. Rămâne de văzut ce va decide Trabzonspor în cazul lui, înainte de startul perioadei de mercato din iarnă.
După acest meci, Galatasaray a rămas lider în Turcia, cu 41 de puncte, în timp ce Trabzonspor e doar pe 15, cu 16 puncte.
Cifrele lui Denis Drăguș
- 56 de minute jucate
- un șut pe poartă
- zero șuturi în afara porții
- 2/5 driblinguri reușite
- 25 atingeri de balon
- 7 rânduri în care a pierdut mingea
- 9/9 pase reușite
- o pasă care a condus direct la șutul unui coleg
- 1/1 centrări reușite
- 4/10 dueluri câștigate la sol
- 0/1 dueluri câștigate în aer
- o intercepție
- două deposedări
Etichete: turcia , galatasaray , trabzonspor , superlig , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Dispozitivul care l-a ucis pe generalul-locotenent Igor Kirillov, marţi dimineaţă, la Moscova a...