Lovitură de teatru: americanii susțin că afacerea Dan Șucu la Genoa ”este falsă”! ”Operațiune clandestină, neaprobată”
articol scris de Digi Sport19.12.2024, 18:30
Genoa a anunțat printr-un comunicat oficial că Dan Șucu (62 de ani) este noul acționar majoritar al clubului, cu 77% din acțiuni, obținute după o majorare de capital de 40 de milioane de euro, pe care a suportat-o singur, integral.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Doar că o companie americană, Advantage Capital Holdings LLC (A-Cap), susține că Genoa nu putea fi vândută, de fapt, lui Dan Șucu, pentru că ea deține clubul și nu a aprobat nicio tranzacție!
Scandal după ce Genoa a anunțat că Dan Șucu e noul acționar majoritar
Într-un răspuns pentru publicația americană Bloomberg, A-Cap susține că tranzacția anunțată de Genoa ”este falsă”.
”Genoa a emis un comunicat în care a pretins că a vândut clubul unei terțe părți. E fals!”, a transmis A-Cap.
A-Cap ar fi fost implicată când 777 Partners a ajuns la Genoa și, când grupul a intrat în colaps, susține că a preluat clubul, iar acum nu a aprobat vânzarea către Dan Șucu.
”Această presupusă vânzare a fost realizată fără aprobarea sau semnătura acționarilor clubului și fără ca reprezentanții acționarilor să fie prezenți.
Orice încercare de a prezenta într-un mod incorect statutul clubului Genoa va fi contestat viguros de acționarii clubului. Regretăm că actuala conducere a clubului a pierdut timpul cu această operațiune clandestină, neaprobată”, a mai transmis A-Cap.
Cu alte cuvinte, cei de la A-Cap susțin că o vânzare nu se putea realiza fără acordul lor și că ei sunt în continuare patroni la Genoa.
Genoa susține, însă, că majorarea de capital a avut loc și că Dan Șucu deține acum 77% din acțiunile clubului. Inclusiv omul de afaceri român a confirmat întreaga afacere, iar joi a fost prezent la antrenamentul echipei și le-a vorbit jucătorilor.
FOTO Primele imagini cu Dan Șucu la Genoa
Galerie Foto
Etichete: genoa , dan sucu , advantage capital holdings llc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...