”Mă voi bucura dacă voi marca”. Cătălin Cîrjan, fara resentimente înainte de Dinamo - Rapid. Ce a spus despre titlu
articol scris de Digi Sport19.12.2024, 19:39
Dinamo se pregătește de derby-ul cu Rapid din cadrul etapei cu numărul 21 din SuperLiga României.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
- Duelul se joacă duminică, 22 decembrie, de la ora 20:00, și va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, în format LIVE VIDEO pe digisport.ro, dar și din aplicația Digi Sport.
Cătălin Cîrjan: ”Îl tratez ca pe toate celelalte, merg acolo cu gândul la victorie”
Cu doar trei zile înainte de duelul contra fostei sale echipe, Cătălin Cîrjan a avut un mesaj clar și a anunțat că se va bucura dacă va marca împotriva Rapidului.
”Nu vreau să mă gândesc la asta, că e un meci special. Îl tratez ca pe toate celelalte, merg acolo cu gândul la victorie. Să îmi ajut echipa, să dau ce am mai bun și să luăm cele 3 puncte. Cu siguranță mă voi bucura dacă voi marca. Nu m-am gândit. Nu contează cine dă gol, sper să câștigăm.
Ar fi ceva incredibil să terminăm anul pe primul loc. Ne dorim mult asta. Nu ne gândim la U Cluj, ne gândim la ce facem noi. În vară, când am venit la Dinamo, toată lumea spunea că ne vom bate la retrogradare, că nu avem așa multe șanse, dar cred că am făcut o surpriză frumoasă. Am muncit foarte mult și munca noastră dă roade.
Dinamo înseamnă foarte mult, m-am acomodat, suporterii m-au primit extraordinar, la fel și tot clubul. Domnul Nicolescu, domnul Kopic, mi-au dat foarte multă încredere, domnul Florentin Petre”, a spus Cătălin Cîrjan, potrivit gsp.ro.
- La Rapid, Cîrjan a evoluat în 19 meciuri, timp în care a oferit doar o pasă decisivă.
Dinamo este în acest moment pe locul al doilea în SuperLiga Românei, iar decarul echipei este sigur că titlul nu ar fi un miracol dacă ar fi cucerit la finalul sezonului.
”Dinamo e ca a doua mea familie, țin mult la Dinamo. Nu vreau să vorbesc despre titlu, s-au jucat doar 20 de etape. Miracol nu cred că ar fi, pentru că muncim mult, dar acum ne gândim la play-off. Sperăm să intrăm, apoi vom vedea”, a mai spus fotbalistul lui Dinamo.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Cîrjan, potrivit transfermarkt.com.
- 5 goluri și două pase decisive a reușit la Dinamo.
12.000 de bilete s-au vândut pentru derby-ul Dinamo - Rapid
După cum anunță cei de la Radio Dinamo, aproximativ 12 mii de bilete s-au vândut pentru duelul de pe cel mai mare stadion al României, până miercuri, 18 decembrie.
În plus, Romeo Bănică, directorul de marketing al celor de la Dinamo, a dezvăluit că sunt așteptați 20.000 de suporteri la meci.
Etichete: liga 1 , rapid , dinamo , superliga , catalin cirjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...