”A izbucnit scandalul”: Genoa a dat replica, după ce americanii au anunțat că ei dețin, de fapt, clubul, nu Dan Șucu
articol scris de Digi Sport19.12.2024, 19:03
A izbucnit un scandal în ceea ce privește patronul clubului Genoa.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Compania americană Advantage Capital Holdings LLC (A-Cap) susține că ea deține, de fapt, clubul Genoa și nu a aprobat nicio vânzare către Dan Șucu, cel care a fost anunțat oficial drept noul acționar majoritar al clubului, cu 77%.
Genoa susține că procesul de vânzare către Dan Șucu a fost completat
Grupul american a precizat pentru Bloomberg că nu poate fi realizată nicio majorare de capital și nicio vânzare fără acordul său, dar Genoa susține contrariul.
Un reprezentat al clubului italian, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a transmis pentru sursa citată că procesul de majorare de capital a fost finalizat și, drept urmare, Dan Șucu este noul acționar majoritar al clubului.
Același reprezentat al lui Genoa a transmis că, pe durata întregului proces, firme de avocatură au fost implicate, pentru a fi siguri că totul este realizat legal.
”A izbucnit scandalul în ceea ce privește adevăratul deținător al celui mai vechi club de fotbal din Italia”, a titrat Bloomberg.
FOTO Primele imagini cu Dan Șucu la Genoa
Galerie Foto
Etichete: genoa , dan sucu , advantage capital holdings llc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...