Juve s-a hotărât: îl ia pe Llorente în iarnă! Detaliile tranzacţiei
28.11.2012, 12:41Campioana en-titre din Italia, dar și liderul la zi din Serie A, Juventus, (32 de puncte cu două mai mult față de ocupanta locului secund, Napoli, și cu patru mai mult față de Fiorentina și Internazionale, care sunt pe locurile 3 și 4, pregătește intens returul din întrecerea internă, dar nu numai.
Primul pe lista juventinilor este Fernando Llorente (27 de ani), atacantul celor de la Athletic Bilbao, pentru care sunt pregătiți să scoată din vistierie șapte milioane de euro.
Contractul lui Llorente cu gruparea bască expiră la finalul actualului sezon, astfel că din ianuarie el va putea negocia cu orice echipă îl va dori, datorită faptului că se va afla în ultimele șase luni cu Bilbao. Numai că Llorente abia așteaptă să plece și le-a transmis deja oficialilor clubului că vrea ca acest lucru să se întâmple chiar din ianuarie.
Șansele ca tranzacția să se realizeze sunt destul de mari, datorită faptului că Alessandro Matri (28 de ani) și Nicklas Bendtner (24 de ani) au șanse mici să mai continue alături de “Bătrâna Doamnă“.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: llorente la juventus , juventus il vrea pe llorente , juventus da 7 milioane de euro pentru llorente , juventus serie a , llorente athletic bilbao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...