Exclusiv Cât câștigă lunar fotbalistul izgonit de Gigi Becali. Greu de atins de echipele din Liga 1
articol scris de Digi Sport23.12.2024, 15:16
Luis Phelipe (23 de ani) nu a mai așteptat finalul sezonului în România și a plecat, încă de săptămâna trecută, la el acasă, în Brazilia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mijlocașul, care a intrat în dizgrația lui Gigi Becali (66 de ani), petrece scurta vacanță la mii de kilometri depărtare de tumultul de la București și nu a ratat ocazia de a împărtăși cu fanii trăirile sale.
Luis Phelipe, fotbalistul intrat în dizgrația lui Gigi Becali, câștigă 16.000 de euro pe lună la FCSB
Galerie Foto
Campioana României nu se va baza la meciul de azi, cu Poli Iași, din deplasare pe Luis Phelipe, plătit cu 16.000 de euro la FCSB.
”Nu e fotbalist. El de-asta nici nu joacă, e jucător ușurel și la mine nu merge așa. Du-te, mă, acasă, la Brazilia!”, a spus patronul roș-albaștrilor în urmă cu câteva zile despre fotbalistul sud-american.
Aflat în Santos, orașul său de baștină, alături de familie, Luis Phelipe a și postat un mesaj grăitor despre starea sa din aceste zile de final de an.
”Mă simt liniștit, este tot ce am nevoie!”, a postat mijlocașul pe social media, alături de mai multe ipostaze.
Elias Charalambous, despre situația lui Luis Phelipe: ”Nu avem așa ceva în minte”
După ce Luis Phelipe a plecat mai devreme decât colegii săi în vacanță, Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul FCSB-ului, a fost întrebat despre posibilitatea ca brazilianul să nu mai revină la ”Roș-Albaștri” în 2025. Cipriotul a exclus această variantă.
”Sigur că vor putea apărea unele schimbări în lot. MM (Mihai Stoica, n.r.) este cel care cunoaște cel mai bine acest domeniu, pentru că este omul care se ocupă de transferuri.
Luis Phelipe este un jucător în care echipa a investit, patronul (Gigi Becali, n.r.) a cheltuit foarte mulți bani ca el să vină aici, iar în acest moment nu avem așa ceva în minte (să se despartă de jucător, n.r.)”, a spus Elia Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.
După FC Botoșani, și "U" Cluj îl vrea pe Luis Phelipe
FCSB încheie anul 2024 cu o deplasare la Iași, pentru partida cu Poli, care va putea fi urmărită luni, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Despre situația lui Phelipe s-a interesat deja FC Botoșani, numai că salariul jucătorului este unul important, greu de suportat de multe echipe din SuperLiga. Și U Cluj, un club cu o situație financiară mult mai bună, este interesat de brazilian.
Rămâne de văzut dacă cei de la FCSB se vor despărți sau nu de acest jucător după pauza de iarnă și dacă echipa lui Becali va suporta o parte din salariu în cazul unui împrumut.
Plecarea lui Phelipe nu a fost însă una neanunțată. El a primit acceptul clubului din România pentru a călători în țara natală, motivul principal fiind copilul său, născut în primăvara acestui an.
”După 8 luni fără să te văd, fără mirosul tău, a sosit ziua întâlnirii noastre. Ce bine este să te am în brațele mele, cât de bine este să fii tată și să te iubesc, fiule”, a fost mesajul lui Luis Phelipe pe Instagram, alături de o fotografie cu băiatul lui.
Luis Phelipe și-a început cariera în țara natală, la Red Bull Bragantino, apoi a făcut pasul în Europa, la RB Salzburg. A mai fost împrumutat la Liefering și Lugano, înainte de a fi cedat definitiv la Atletico Clube Goianiense, în februarie 2022. După o altă serie de împrumuturi, la Nautico, Botafogo și Paysandu, Phelipe a ajuns în România, la Poli Iași, în vara anului 2023.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Luis Phelipe, conform Transfermarkt.
- Două goluri în 16 meciuri a reușit brazilianul în acest sezon la FCSB.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , luis phelipe , luis phelipe fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...