S-a dus la meci "sub acoperire", să o susțină pe adversara lui PSG, apoi a postat imaginile pe rețelele sociale
articol scris de Digi Sport23.12.2024, 15:38
PSG a câștigat împotriva lui Lens, scor 1-1 (4-3 d.l.d.), duminică, 22 decembrie, în Cupa Franței. La meci a participat și fostul star al Realului, Raphael Varane (31 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Varane s-a retras din fotbal relativ prematur, deși avea calitățile necesare pentru a juca în continuare la cel mai înalt nivel.
Raphael Varane, sub acoperire, în tribune la Lens - PSG
Fostul fundaș al lui Real Madrid a dezvăluit pe pagina sa de Instagram că a urmărit confruntarea dintre echipa sa din copilărie, RC Lens, și PSG.
Francezul a asistat la meci sub acoperire, purtând o eșarfă a clubului Lens care i-a ascuns fața, pentru a evita să atragă atenția fanilor.
Astfel, Varane s-a putut bucura de partidă din tribune, alături de ceilalți suporteri ai echipei sale de suflet.
Pe Instagram, fostul fundaș a postat o fotografie însoțită de descrierea: „Înapoi la bază... Nu încercați să le explicați, ei nu pot înțelege. Iubesc fotbalul, emoțiile. Despre asta este vorba!”
Raphael Varane a devenit consilier la Como
Varane a rămas în relații foarte bune cu Como, în ciuda faptului că s-a retras la doar două luni după ce s-a transferat la clubul italian.
Astfel, Como a anunțat pe site-ul oficial că fostul fundaș al lui Real Madrid și Manchester United a semnat un contract pentru funcția de consilier al Departamentului de Dezvoltare a Juniorilor, Educație și Inovare.
În principal, Varane îi va ajuta pe juniorii lui Como să își gestioneze viața dincolo de fotbal, prin experiența lui și calitățile de lider.
Etichete: real madrid , psg , raphael varane , lens , como
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...