VIDEO Constantinescu a dezvăluit cine a dat banii la Brașov: ”Este o coincidență transferul meu la Chiajna”
08.06.2015, 21:19Marian Constantinescu va evolua din sezonul viitor pentru Concordia Chiajna. Transferul său nu face decât să pună paie pe focul iscat de scandalul din ultima etapă după meciul FC Brașov - Gaz Metan, scor 0-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul căpitan al ”stegarilor” a acceptat să intre, telefonic, în direct în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”, pentru a vorbi pe marginea acestui transfer, care altfel ar fi trecut neobservat.
”Nu consider nici că este un pas înainte, nici unul în spate, ci este un transfer normal, după ce sezonul trecut am avut un parcurs bun. Mă bucur că am ajuns la Chiajna, pentru că este un club care m-a dorit cu adevărat”, a spus Constantinescu.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Chestionat cum își explică oferta celor de la Concordia, mai ales după meciul din etapa 34-a a sezonului trecut, jucătorul a replicat:
”Și în iarnă, când antrenor era Marius Șumudică, m-au dorit cei de la Chiajna, dar și în vara anului trecut, de un an de zile mă tot doresc.
Revenind la această ofertă, mă știți cât de corect și sincer sunt, nu fabulez, dar discuții în această vacanță am avut cu mai multe echipe. Am vorbit cu domnul Hagi despre Viiitorul, m-a sunat și domnul Prunea să mă ia la Iași, m-au sunat și cei de la Voluntari și ASA Târgu Mureș, iar toate aceste chestiuni se pot verifica.”
Marian Constantinescu a ținut apoi să clarifice faptul că nu se poate face nicio legătură între egalul de la Brașov care a salvat Concordia și transferul său actual.
”Nu este nicio legătură între transferul meu la Concordia, care nu este încă finalizat, și meciul FC Brașov - Gaz Metan. Dacă ar fi câștigat cei de la Mediaș și apoi primeam ofertă de la Gaz Metan, ce se mai zicea? Nu înțeleg de ce doare, deranjează că noi ne-am apărat corect șansele”, a mai spus jucătorul.
Într-un final, fotbalistul, în vârstă de 33 de ani, a vorbit și despre banii care s-au împărțit în vestiar la finalul partidei din campionatul trecut.
”Nu ni s-au adus bani de la Chiajna. În retur, cei din conducere ne-au acordat de mai multe ori prime, în lipsa banilor pentru salarii. Am primit prime și la meciurile cu Dinamo, cu U Cluj, cu Oțelul. Domnul Dochița, un apropiat al clubului, pe care Dinu Gheorghe îl cunoaște, este cel care a oferit acești bani pentru care am semnat”, a conchis Marian Constantinescu la Digi Sport.
Etichete: digisport , program digisport , marian constantinescu , constantinescu fc brasov , constantinescu concordia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...