Cornel Dinu l-a văzut în Dinamo - Rapid 0-0 și ”l-a făcut praf”: ”E foarte bun în filmele cu indieni”
articol scris de Digi Sport23.12.2024, 13:04
Dinamo și Rapid au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida jucată pe Arena Națională în cadrul etapei cu numărul 21 din SuperLiga României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aaron Boupendza (28 de ani) a fost din nou titular în atacatul giuleștenilor, însă nu a impresionat, iar Cornel Dinu (76 de ani) nu l-a iertat.
Cornel Dinu: ”Boupendza s-a remarcat doar cu freza din filme de indieni”
”Procurorul” nu s-a ferit de cuvinte în momentul în care a vorbit despre evoluția lui Aaron Boupendza.
Fostul mare fotbalist l-a ironizat pe atacantul gabonez și a vorbit despre kilogramele în plus pe care acesta le are.
”E foarte bun în filmele cu indieni deocamdată. A avut un șut în minutul 5 sau 6 (Cu Dinamo nr.), dar nu s-a remarcat cu nimic în mod deosebit până în acest moment.
S-a remarcat doar cu freza din filme de indieni. A încercat și o foarfecă… merge în filmele de la Bollywood. Cred că îi priește mâncarea din România, are 5 sau 6 kilograme în plus la cum se prezintă pe teren”, a spus Cornel Dinu, potrivit Fanatik.
- 3,3 milioane de euro este cota de piață a lui Aaron Boupendza, potrivit transfermarkt.com.
- 5 goluri în 11 meciuri pentru Rapid a înscris gabonezul de 28 de ani.
VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo - Rapid 0-0
Marius Șumudică: ”Arbitrul mi-a spus că am fi avut penalty la faza cu Boupendza”
Prezent la conferința de presă de după meciul de pe Arena Națională, Marius Șumudică a spus că cele mai importante faze de poartă le-a avut echipa sa.
Mai mult, antrenorul giuleștenilor a dezvăluit că centralul Marian Barbu i-a transmis că echipa sa ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri.
Concret, în minutul 74, Aaron Boupendza a scăpat singur cu Roșca, însă a ratat inexplicabil, iar mai apoi a fost blocat de Josue Homawoo. Faza s-a terminat imediat după ce arbitrul a acordat ofsaid la poziția din care a plecat atacantul gabonez.
”Cred că echipa a crescut, față de cum eram la început. Am jucat contra lui Dinamo, despre care toată lumea spune că e echipa momentului și că joacă cel mai bun fotbal. Iar ei n-au avut nicio ocazie clară, doar niște șuturi parabile! Cea mai mare ocazie a fost a lui Boupendza. Arbitrul mi-a spus că am fi avut penalty la faza cu Boupendza, dacă nu era în ofsaid (n.r. momentul în care atacantul a fost surprins în afara jocului)”, a spus Marius Șumudică.
VIDEO cu faza din minutul 74:
Etichete: liga 1 , rapid , cornel dinu , superliga , aaron boupendza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...