Steaua a avut 65% posesie, CFR, niciun șut pe poartă!
08.03.2014, 23:20Steaua a trecut cu o victorie de ceea ce chiar jucătorii campioanei au considerat că este cea mai dificilă deplasare din această primăvară în Liga 1, meciul de la Cluj, cu CFR. Chipciu a marcat golul victoriei în minutul 83, steliștii păstrând astfel avansul față de următoarele clasate în irarhia primei divizii (VEZI AICI DETALII ȘI VIDEO).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La Cluj, elevii lui Reghecampf au dominat disputa din punct de vedere statistic, având 65% posesie în favoarea lor, în condițiile în care primii șapte în ierarhia paselor sunt tot de la Steaua.
Mihai Pintilii este omul cheie în jocul campioanei, el distribuind 127 de pase cu 29 mai multe decât următorul coechipier, care a fost un fundaș, Florin Gardoș. De cealaltă parte, Derick Ogbu e primul pasator al gazdelor contra Stelei, cu doar 76 de pase.
Ogbu a fost și jucătorul care a încercat să trimită de cele mai multe ori spre poarta lui Tătărușanu, cu trei șuturi. CFR stă foarte prost și la capitolul șuturi pe spațiul porții adverse, nereușind vreunul, în vreme ce steliștii au tras de patru ori pe poartă, din 15 șuturi în total.
Cele mai multe șuturi la campioni, surprinzător, le are un jucător care a evoluat doar 26 de minute, Claudiu Keșeru, care a șutat de trei ori spre poarta lui Felgueiras.
Etichete: statistica steaua , cfr steaua video , cfr steaua 0-1 video , steaua victorie cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...