Exclusiv Motivul pentru care Edi Iordănescu nu s-a mai dus la Mediaş pentru finalul sezonului. Ce l-ar putea întoarce din drum
27.05.2020, 09:45Vestea că Edi Iordănescu nu se mai duce la Gaz Metan, de care aţi aflat pe digisport.ro, a luat lumea prin surprindere.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Poate mai puţin pe cei care ştiau că relaţiile sale cu conducerea nu erau strălucite din cauza datoriilor către jucători şi staff.
De ce nu s-a mai dus Edi Iordănescu la Gaz Metan pentru finalul campionatului
Motivul pentru ca antrenorul de 41 de ani a ales să nu se mai ducă la Mediaş pentru următoarele două luni îşi are originea din perioada în care a reuşit să califice echipa pentru prima dată în play-off, dar clubul nu a avut bani să plătească bonusul de performanţă.
În plus era şi o întârziere importantă în plata salariilor. A fost perioada în care între Edi Iordănescu şi preşedintele Ioan Mărginean au avut loc mai multe discuţii aprinse.
De altfel, înaintea celui de-al doilea meci din play-off, Gaz Metan-CFR Cluj 0-0, antrenorul Gazului era pe punctul să-şi dea demisia. Doar că partida era prea prea aproape şi a amânat decizia, după care a venit suspendarea campionatului.
Se mai întoarce Edi Iordănescu la Gaz Metan?
În acest moment, pregătirea la Mediaş este condusă de staff-ul lui Iordănescu jr, după programul fostului "principal". Culmea este că Iordănescu s-ar putea întoarce la Gaz Metan pentru sezonul următor, dar numai în condiţiile în care clubul va dispute de un buget cu ajutorul căruia toată lumea să-şi primească banii la timp, iar echipa să aibă linişte pentru a ataca cupele europene.
Va fi dificil în condiţiile în care epidemia de COVID-19 a lovit toţi sponsorii echipei, iar autorităţile locale nu se implică.
Condiţia obligatorie pentru ca tratativele în vederea unui nou contract să înceapă este plata restanţelor către jucători şi a oamenilor din staff.
Clubul aşteaptă reluarea judecării proceselor pentru că trebuie să iasă din insolvenţă înaintea startului viitorului sezon. Doar aşa, dacă prinde un loc de Europa, echipa va putea evolua în competiţiile internaţionale.
Etichete: edi iordanescu , antrenor gaz metan , ioan marginean , iordanescu gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...