Edi Iordănescu pleacă de la Gaz Metan. A vrut să-şi dea demisia după meciul cu CFR Cluj
30.04.2020, 12:32Mariajul dintre Edi Iordănescu şi Gaz Metan Mediaş este pe punctul de a se întrerupe. Colaborarea anevoioasă cu conducerea îl determină pe antrenor să nu accepte prelungirea contractului care se încheie în vară.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Edi a vrut să părăsească echipa după meciul cu CFR Cluj, scor 0-0, iar preşedintele Ion Mărginean ştia acest lucru. Rezultatul bun şi faptul că se simte foarte legat de jucători a amânat lucrurile. De asemenea, clauza de reziliere aflată la mijloc, 200.000 de euro, decisivă în iarnă când Mihai Rotaru l-a vrut la Craiova, a contat şi ea.
Apoi, epidemia de COVID-19 a dus la suspendarea campionatului.
Iordănescu nu-şi va prelungi contractul cu Gaz Metan şi vrea să plece cât mai repede
Iordănescu vrea să plece de la Gaz Metan înaintea finalizării campionatului, dar rămâne sub semnul întrebării cum va face acest lucru. Rămânerea staff-lui său pentru restul de 8 etape rămase de disputat în play-off este una dintre variante, mai ales că echipa nu are vreo teamă de retrogradare.
Numai că va trebui rezolvată problema contractului. Conform actelor, demiterea sau demisia unuia dintre membrii staff-ului său ar duce la plecarea tuturor de la club.
În plus, echipa se află într-o situaţie specială, fiind în insolvenţă. Despărţirea fără plata vreunei despăgubiri se poate face doar dacă cele două părţi ajung la o înţelegere. Jucătorii şi staff-ul mai au de primit de la club primele pentru calificarea în play-off.
Iordănescu a negociat cu Universitatea Craiova în iarnă
Edi Iordănescu a fost la un pas să plece la Universitatea Craiova în iarnă, unde urma să-l înlocuiască pe Victor Piţurcă. În ciuda insistenţelor confirmate chiar de Ioan Mărginean, totul a picat.
Oltenii au vrut să-l elibereze pe antrenor de la Mediaş prin oferirea mai multor jucători, însă preşedintele Mărginean s-a ţinut tare pe poziţie, iar tehnicanul a rămas la echipă şi a calificat-o în play-off.
Rezumatul meciului Gaz Metan-CFR Cluj 0-0
Etichete: edi iordanescu , antrenor gaz metan , iordanescu pleaca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...