Video Exclusiv Mircea Lucescu "pariază" pe Viitorul: "E ambiţia lui Hagi de a crea o echipă competitivă"
25.12.2016, 18:05Viitorul sună bine pentru Gică Hagi şi liderul din Liga 1, iar 2017 poate fi anul în care titlul să ajungă în premieră pe litoral. "Regele" e susţinut chiar de antrenorul care l-a lansat la naţională, Mircea Lucescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ajunsă pentru prima oară în fotoliul de lider cu o etapă înainte de finalul anului, Viitorul se uită de sus la urmăritoarele Steaua, Gaz Metan Mediaş şi CS U Craiova.
În 2016, trupa lui Hagi a bifat şi debutul în cupele europene, iar la anul ar putea sărbători opt ani de existenţă cu primul titlu de campioană.
"Primele şase, care intră în play-off, vor avea o şansă, pentru că nicio echipă nu a arătat că e mai bună ca cealaltă", a spus Hagi.
"Mai e mult. Mai sunt şi aceste cinci etape. Sperăm să terminăm bine şi acest retur şi în play-off va fi altceva. O să fie meciuri de care pe care", a completat Răzvan Marin.
Antrenorul care a mizat primul pe Gică Hagi la echipa naţională, Mircea Lucescu, e convins că fostul său elev va reuşi să-şi atingă obiectivul. Întrebat dacă Viitorul poate lua titlul, tehnicianul lui Zenit St. Petersburg a răspuns afirmativ fără să stea pe gânduri.
"Da, cum să nu? Mie îmi place foarte mult cum joacă, iar jucătorii au crescut. Viitorul e o pasiune extraordinară a lui Hagi şi o ambiţie deosebită de a crea o echipă care să fie competitivă", a declarat Mircea Lucescu, într-un interviu acordat ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
Fiul lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, este de părere că, în prezent, Hagi este recompensat pentru munca depusă în ultimii ani la Ovidiu.
"Este o surpriză şi nu este o surpriză. Da, pentru că totuşi te aşteptai ca Steaua sau Astra să fie pe primul loc, iar Viitorul a venit din spate, cu jucători tineri, talentaţi. E o surpriză, din punctul ăsta de vedere.
Dar, pe de altă parte, aşa cum s-a lucrat acolo, nu e o surpriză. Ăsta e obiectivul lui Hagi până la urmă, să câştige campionatul şi să intre în grupele Ligii Campionilor", a spus antrenorul celor de la Skoda Xanthi.
Cu cinci etape rămase până la startul play-off-ului, Viitorul are 2 puncte în faţa Stelei şi 5 peste Gaz Metan Mediaş şi CS U Craiova.
Etichete: liga 1 , gica hagi , video , razvan lucescu , mircea lucescu , viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...