Marian Iancu îl pune la zid pe unul dintre jucătorii Rapidului: „E de curtea școlii”. Pe cine propune în locul lui
articol scris de Digi Sport11.05.2023, 12:17
Marian Iancu (57 de ani) nu s-a ferit nici de această dată de cuvinte când a decis să vorbească despre Rapid.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul patron al celor de la Poli Timișoara i-a criticat dur pe oficialii giuleștenilor pentru aducerea lui Erving Ongenda.
Ongenda, criticat de Marian Iancu! Dan Nistor, propus la Rapid
Fostul fotbalist al celor de la FC Botoșani a fost adus în această iarnă la Rapid, însă nu a reușit să se impună în echipa lui Adrian Mutu, unde a jucat doar trei meciuri.
Mai mult, Marian Iancu spune că în locul lui Hervin Ongenda, giuleștenii ar fi trebuit să îl transfere pe Dan Nistor, fotbalist care a ajuns la începutul acestui an la Universitatea Cluj, liber de contract după despărțirea de Universitatea Craiova.
”Craiova îl lasă să plece liber pe Nistor, iar tu nu ai în lot un jucător de finețea lui.
Tu vii numai din linia a doua. Tu nu ai atâta inteligență să nu ți-l iei tu pe Nistor, să ți-l asiguri câteva luni. Uitați ce randament dă Nistor la Universitatea Cluj.
Înseamnă că staff-ul, nu vorbesc de acționari, dar Daniel Niculae ce face? Jucătorul ăla venea gratis, era gleznă fină. Ongenda e de curtea școlii, despre ce vorbim? Jucătorii care driblează de-a latul terenului nu sunt jucători”, a spus Marian Iancu, potrivit Fanatik.
Marian Iancu spune că Șucu și Angelescu n-au făcut nimic până acum care să întărească Rapidul
Spre deosebire de alte dăți, când în spatele afirmațiilor sale părea să existe și ceva răutate, de data asta Marian Iancu vorbește din postura unui investitor care atunci când era la Poli Timișoara s-a bătut cu șanse mari până la finalul sezonului 2010-2011 pentru titlul de campioană.
„Nu prea am simțit atât de rău înfrângerea. Rămân semne de întrebare din punct de vedere sportiv, raportat la ceea ce și-au propus pentru anul următor. Le lipsesc 10-11 jucători pentru a-și atinge acest obiectiv.
Ai un portar ce iese din prim-planul portarilor din România, care nu te mai ajută atât de mult, îl mai ai pe Albu și ai un atacant care dă 2-3 goluri într-un meci și pe urmă 5-6 meciuri nu mai marchează. Nu ai dublură, nu ai triplură, e prea puțin.
M-aș bucura să se întâmple ce spun ei, poate ei spun puțin și fac multe. Până acum nu au făcut. Au un an de când sunt împreună Angelescu și Șucu, dar nu am văzut nimic. Revenirea lui Rareș Ilie … Sunt puține lucruri pe care le-am auzit, ori sunt prea târziu făcute.
Foarte târziu au acționat, targetul e imposibil de realizat, pentru că le lipsesc mulți jucători. E foarte greu să găsești acești jucători, dar costă bani, nu știu cât de disponibili sunt acționarii Rapidului să investească 10 milioane de euro. Dar pot pregăti ceva pentru peste doi ani”, a declarat Marian Iancu, citat de Fanatik.
Etichete: rapid , marian iancu , dan nistor , ongenda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...