Exclusiv "L-ați văzut pe băiatul care a intrat? Sărăcul!" Dinamovistul care l-a dezamăgit pe Florin Prunea
articol scris de Digi Sport10.04.2021, 09:27
Florin Prunea l-a criticat dur pe nigerianul Joseph Akpala, atacantul dinamovist care a jucat aseară 20 de minute în partida pe care elevii lui Gigi Mulțescu au pierdut-o în Ștefan cel Mare, scor 1-3, într-un meci din ultima etapă a sezonului regulat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul de 35 de ani, fost jucător la Werder Bremen, Charleroi sau FC Brugge, a intrat la pauză, însă nu a avut vreo realizare în compartimentul ofensiv al "câinilor" până la fluierul final al confruntării care l-a făcut pe Mulțescu să ia în calcul plecarea de la echipă.
Prunea: "Akpala a făcut vizita medicală?"
Prunea, fost portar și președinte la Dinamo, și-a manifestat surprinderea în privința lui Akpala, atacant care are în CV 104 goluri marcate în campionatul Belgiei. Mai în glumă - mai în serios, Prunea a susținut că nigerianul nu e pus la punct din punct de vedere al condiției fizice.
"E posibil? L-ați văzut pe băiatul ăsta care a intrat? Săracul! Ăsta a făcut vizita medicală? Păi băiatul ăsta, în afară de faptul că are 6-7 kilograme în plus, cred că are probleme medicale, șchioapătă când aleargă. V-ați uitat atent la el? Săracul de el!", a declarat Florin Prunea, vineri seara, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
- Nigerianul a fost introdus pe teren în minutul 70, în locul lui Moldoveanu, atacat care intrase la pauză, în locul lui Fabbrini.
Echipa antrenată de Ilie Poenaru a învins-o pe Dinamo, după ce ilfovenii au marcat golurile în primele 17 minute. Raul Rusescu (4) a deschis scorul, în urma unui corner, Andrei Cordea (11) a majorat diferenţa cu un şut la colţul lung, iar francezul Thibault Moulin (17) a reuşit primul său gol în Liga 1 direct din corner.
Pentru trupa lui Gigi Mulțescu a marcat Ricardo Grigore (73), cu capul, în urma unei lovituri de colț.
- 7 meciuri a jucat Akpala pentru Oestene, sezonul trecut, 6 în campionat și unul în Cupa Belgiei. A înscris un gol în partida Oestende vs Anderlecht 3-2.
- 7 selecții și o reușită pentru prima reprezentativă a Nigeriei, 23 de meciuri și 10 goluri pentru Nigeria U20 are Akpala.
- 150.000 de euro este cota de piață a lui Akpala, care are șapte selecții în naționala Nigeriei, pentru care a marcat un singur gol (în poarta Franței, într-un amical câștigat de africani cu 1-0)
Akpala este al doilea jucător transferat de Dinamo în aprilie, după fundașul spaniol Raul Albentosa.
VIDEO cu rezumatul partidei DINAMO - ACADEMICA 1-3
Etichete: florin prunea , joseph akpala , dinamo - academica , prunea - akpala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...