Spectrul retrogradării, tot mai amenințător. Ce a declarat Ante Puljic după Dinamo - Academica 1-3
articol scris de Digi Sport10.04.2021, 08:15
Ante Puljic, stoperul echipei Dinamo, recunoaște că formația sa se teme de retrogradare, după 1-3, aseară, pe teren propriu, cu Academica Clinceni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Echipa antrenată de Ilie Poenaru a învins-o pe Dinamo, după ce ilfovenii au marcat golurile în primele 17 minute. Raul Rusescu (4) a deschis scorul, în urma unui corner, Andrei Cordea (11) a majorat diferenţa cu un şut la colţul lung, iar francezul Thibault Moulin (17) a reuşit primul său gol în Liga 1 direct din corner.
Pentru trupa lui Gigi Mulțescu a marcat Ricardo Grigore (73), cu capul, în urma unei lovituri de colț.
Ante Puljic: "Putem retrograda, este posibil!"
Ante Puljic, un fotbalist cu personalitate, care spune lucrurilor pe nume, a vorbit la finalul partidei despre situația în care se află gruparea din Ștefan cel Mare.
„Trebuie să învățăm ceva din asta. Nu e normal, cred că nu avem o echipă de retrogradare. Merităm toate criticile. Și alți oameni ar trebui să-și asume responsabilitatea, că nu e vorba numai despre jucători.
În felicit pe cei de la Clinceni, merită să fie în play-off. Noi nu avem ce să facem. După ultimele 10 meciuri, mulți care credeau în noi, acum nu mai au încredere. Putem retrograda, este posibil! Echipa nu e de retrogradare, dar dacă joci așa...”, a spus Ante Puljic, la finalul partidei.
Dinamo este pe locul 14, cu 27 de puncte, și va evolua în play-out. La finalul partidei din Ștefan cel Mare, Gigi Mulțescu a lăsat să se înțeleagă că va părăsi echipa.
VIDEO Rezumatul partidei Dinamo - Academica Clinceni 1-3
Etichete: dinamo , ante puljic , dinamo - academica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...