VIDEO Steliştii sunt bucuroşi că au căzut cu Viitorul, în Cupă: "Ne putem bate cu cei mai buni"
05.11.2015, 22:44Echipa momentului în Liga 1, Viitorul, şi deţinătoarea trofeului, Steaua, se vor întâlni în sferturile de finală ale Cupei României, competiţie care poate fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deşi nu traversează o perioadă foarte bună, roş-albaştrii sunt bucuroşi că vor avea ocazia să înfrunte una dintre surprizele plăcute ale campionatului.
"Eu mă bucur că am căzut cu Viitorul, ca să putem să ne batem cu cei mai buni. Nu ne putem ascunde că suntem cei mai buni, cei mai frumoşi. Trebuie să acceptăm problemele pe care le avem şi să vedem ce trebuie să facem de acum încolo, ca să le putem rezolva", a declarat antrenorul campioanei, Mirel Rădoi, la "Digi Sport Special".
În prima confruntare directă din acest sezon, în turul sezonului regulat din Liga 1, Steaua a câştigat cu 1-0, datorită golului marcat de Nicuşor Stanciu. A fost primul eşec înregistrat de Viitorul în actuala ediţie de campionat.
Tehnicianul stelist a vorbit şi despre motivele pentru care Viitorul reuşeşte un sezon atât de bun. Echipa lui Gică Hagi este pe locul 2 în Liga 1 şi poate deveni lider, dacă va câştiga meciul de vineri cu Astra, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 20:30.
"A făcut acest program de cinci ani. Jucătorii sunt, majoritatea, aceiaşi, pentru că nu transferă niciodată mai mult de trei-patru jucători", a spus Rădoi.
Fotbaliştii Viitorului sunt interesanţi pentru orice echipă, iar Steaua nu face excepţie. Cu toate acestea, Rădoi recunoaşte că pentru orice formaţie din Liga 1 este dificil să transfere de la gruparea constănţeană.
"Ca să cumperi, trebuie ca Hagi să şi vândă, iar la preţurile pe care le face Gică, e greu ca vreo echipă din România să cumpere jucători de la el", a precizat Mirel Rădoi.
Etichete: steaua , liga 1 , video , cupa romaniei , viitorul , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...