Croații nu sunt impresionați de CFR Cluj, după victoria ardelenilor din Malta: "Nu au excelat, puteau fi egalați"
articol scris de Digi Sport20.08.2020, 10:14
CFR Cluj s-a calificat în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, aseară, după ce a trecut de maltezii de la Floriana, scor 2-0. În următoarea rundă, campioana României se va duela cu Dinamo Zagreb.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Golurile ardelenilor au venit în a doua repriză. Mike Cestor a deschis scorul în minutul 53, iar Cătălin Golofca a stabilit rezultatul final în minutul 90+7.
Presa din Croația nu e impresionată de CFR Cluj: "Nu au excelat. Floriana putea egala"
Presa din Croația a analizat prestația din Malta a echipei lui Dan Petrescu, iar jurnaliștii nu s-au arătat impresionați de jocul campioanei României.
"Surpriza nu a avut loc. CFR Cluj și-a câștigat locul în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, unde o va întâlni pe Dinamo Zagreb. Maltezii nu i-au pus probleme mari lui CFR Cluj, iar Dinamo nu va avea o misiune simplă pentru calificarea în turul 3.
Românii au sărbătorit în Malta, după victoria cu 2-0, dar nu au excelat. Totuși, au fost mai buni, au controlat jocul și au meritat să se califice.
Apărarea maltezilor nu a fost depășită cu ușurință, iar CFR a deschis scorul în minutul 53. Apoi, Floriana a avut o șansă bună de a egala, însă nu a reușit, iar Clujul a răsuflat ușurat după al doilea gol, în prelungiri", au scris jurnaliștii de la Sportnet.
- Meciul CFR Cluj - Dinamo Zagreb, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, se va disputa într-o singură manșă, miercuri, 26 august.
VIDEO Rezumatul meciului Floriana - CFR Cluj 0-2
Etichete: cfr cluj , champions league , croatia , dinamo zagreb , floriana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...