Vasile Mogoș și-a găsit echipă, după ce CFR Cluj i-a reziliat contractul: rămâne în SuperLigă
articol scris de Digi Sport03.01.2025, 21:01
Vasile Mogoș (32 de ani) s-a despărțit de CFR Cluj la finalul anului 2024, dar nu a stat mult timp fără angajament.
Premier League: Liverpool - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
Serie A: AS Roma - Lazio, duminică, 21:45, DGS 1
Ioan Varga, patronul clubului ardelean, a dezvăluit că lui Vasile Mogoș i-a fost reziliat contractul și astfel fundașul dreapta devine primul fotbalist care pleacă de la formația din Gruia în această iarnă.
Vasile Mogoș s-ar fi înțeles cu Dinamo, după despărțirea de CFR Cluj
- ”Am luat decizia să ne despărțim. Este mai bine așa pentru toată lumea. Au fost niște acte de indisciplină și împreună am hotărât să încheiem contractul”, a spus Ioan Varga într-o discuție purtată cu reporterul Digi Sport Bogdan Pop.
Totuși, Vasile Mogoș, fotbalist care a participant cu România la EURO 2024, nu a rămas mult timp liber de contract. Mogoș s-ar fi înțeles cu Dinamo și deja ar fi semnat contractul cu ”Câinii”, potrivit sport.ro.
Vasile Mogoș ar fi al doilea transfer realizat de Dinamo în perioada de mercato a iernii, după cel al lui Alexandru Pop de la Oțelul pentru 125.000 de euro.
Dinamo mai are doi jucători pe postul de fundaș dreapta. Este vorba de Cristi Costin și Maxime Sivis.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Vasile Mogoș, potrivit transfermarkt
- Vasile Mogoș a jucat constant la CFR Cluj în sezonul de toamnă. Au fost 22 de apariții în toate competițiile pentru apărătorul lateral, cu un gol și un assist.
Dinamo se află pe locul 3 în SuperLigă
Etichete: dinamo , cfr cluj , vasile mogos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mercenarul sârb Bratislav Zivkovic, declarat indezirabil în România după ce SRI a arătat că acesta...