Ar fi o lovitură de proporții! Elon Musk se gândește să cumpere un club de fotbal legendar
articol scris de Digi Sport07.01.2025, 16:36
Elon Musk (53 de ani) este cel mai bogat om al planetei, cu o avere estimată la aproximativ 405 miliarde de euro.
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Omul care deține Tesla, SpaceX și Twitter este pe cale să devină, potrivit unor estimări, primul trilionar din istorie până în 2027. Iar o sursă suplimentară de venit ar putea fi un club de fotbal legendar din Anglia.
Liverpool ar putea fi deținută în viitor de Elon Musk
Recent, tatăl lui Musk, Errol, a acordat un interviu pentru Times Radio, și a fost întrebat direct dacă fiul său vrea să o cumpere pe Liverpool, având în vedere legătura dintre familie și club.
Echipa de pe Anfield e deținută de compania americană Fenway Sports Group și în prezent e pe primul loc în Premier League. Clubul e estimat la 4 miliarde de euro, "mărunțiș" pentru Elon Musk.
"Nu pot să comentez, altfel îi va crește prețul. Da, și-a exprimat o dorință în acest sens, dar asta nu înseamnă automat că o va și cumpăra. Evident, i-ar plăcea. Chiar și eu aș vrea.
Bunica lui s-a născut în Liverpool, avem rude acolo, și am avut noroc să cunoaștem câțiva membri din trupa Beatles, pentru că au crescut lângă familia noastră. Deci, suntem atașați de Liverpool", a declarat Errol Musk, potrivit presei britanice.
Elon Musk a lansat o mașină cu design nemaivăzut, interzisă în Europa
Galerie Foto
Musk e celebru pentru proiectele sale îndrăznețe, iar recent a lansat Tesla Cybertruck, o camionetă cu design nemaivăzut, care costă între 70.000 și 110.000 de euro, în funcție de dotări.
Modelul a făcut ravagii în Statele Unite ale Americii, însă nu a pătruns și pe piața europeană, deoarece a fost interzis. Normele europene presupun o anumită rotunjire pe părțile proeminente, iar design-ul Teslei Cybertruck are mai multe colțuri ascuțite.
Pe 1 ianuarie 2025, un model Cybertruck a explodat în fața unui hotel deținut de Donald Trump, pe care Elon Musk l-a susținut în campania prezidențială de anul trecut. Pe mașină a fost atașată o bombă, iar explozia a omorât un om.
Galerie Foto
Etichete: liverpool , elon musk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la...