Oficial CFR Cluj e pe val! A anunțat al doilea transfer al iernii la câteva ore după primul
articol scris de Digi Sport07.01.2025, 23:07
CFR Cluj a reușit să completeze două transferuri în perioada de mercato a iernii.
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Prima dată l-a anunțat oficial pe Alexandru Țîrlea, ca peste câteva ore, înainte de miezul nopții, să confirme și transferul lui Stipe Juric.
CFR Cluj și-a transferat atacant: Stipe Juric
Mutarea a fost anunțată pe Instagram, unde ardelenii i-au urat "bun-venit" vârfului bosniac în vârstă de 26 de ani.
Juric tocmai rămăsese liber de contract după despărțirea prematură de Oțelul. În acest sezon, a marcat 5 goluri în 23 de meciuri pentru gruparea moldoveană.
Cine este Alexandru Țîrlea, transferul anunțat anterior de CFR Cluj
Țîrlea și-a făcut întreg junioratul la Real Madrid și a ajuns până la echipa secundă, însă nu a reușit să facă pasul către cea mare. Ulterior, au urmat aventuri la Salamanca, Alaves B și Gimnastic de Tarragona.
Tot la juniori, Țîrlea a cochetat și cu echipa națională. A bifat o selecție la U17, cinci la U18 și două la U19.
Fundașul dreapta a reușit să debuteze în La Liga în sezonul 2021/2022, în tricoul lui Alaves, care i-a acordat 14 minute într-un meci cu Rayo Vallecano.
Etichete: mercato , transferuri cfr , alexandru tirlea , stipe juric
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În cadrul unei conferințe de presă, Donald Trump a lansat ideea că Statele Unite ale Americii ar...