Mărturisesc că de fiecare dată când văd cum un fotbalist își termină cariera mă încearcă emoțiile. Mai ales atunci când e vorba de nume mari, cu care am fost într-un fel contemporan, pe care i-am admirat ani de-a rândul.
Povestea putea fi cu totul altfel. Sau, mai bine spus, povestea nu ar fi existat, dacă destinul nu l-ar fi îmbrățișat strâns pe puștiul blond al cărui tată credea că fratele său e mai bun.
Încerc să rezist tentaţiei de a compara. Entuziasmul voluntar oriental, în ritmuri sacadat-infantile versus acordurile tulburărător de naturale ale lui „Beautiful That Way”,
Copilăreşti, ca să nu spunem infantile, schimburile de replici dintre ligă şi federaţie. Se ceartă pe nimic. Îşi revendică fără să îşi dea seama situaţia dezastruoasă a fotbalului românesc.
L-am întrebat recent pe secretarul general al LPF, Justin Ştefan, de ce nu scrie clar în regulament că se iau în considerare la departajare doar rezultatele din meciurile directe din play-off