Monaco, Principatul fericirii

”Scenariul din acest sezon reprezintă acea dovadă că mai există și povești frumoase traduse în realitate. Că viața oferă și astfel de momente, când poate bate filmul, când imposibilul devine posibil, când <<nu se poate>> se vede învins de <<se poate>>, când visele devin realitate, când David câștigă în fața lui Goliat”.

Observați vă rog ghilimelele! Sunt fragmente din partea de început a unui text, scris pe acest blog acum mai bine de un an, la începutul lunii mai 2016. Era un text despre Leicester și despre miracolul reușit de trupa lui Ranieri în trecutul sezon de Premier League. Mie însă mi se pare că aceste cuvinte pot caracteriza perfect ceea ce a izbutit AS Monaco în Ligue 1, în acest campionat. Fără să fie totuși un miracol, căci există certe diferențe din orice punct de vedere am privi lucrurile între Monaco și Leicester, câștigarea titlului de către monegasci reprezintă o mare surpriză. Câștigarea titlului în fața lui PSG, cred că e o completare ce trebuie neapărat făcută. Căci acest PSG reprezintă foarte mult în fotbalul francez de azi.

Formidabila aventură a lui Monaco, terminată miercuri seară odată cu intrarea din punct de vedere matematic a medaliilor de campioni în posesia lui Falcao, Mbappe și ceilalți, a stârnit admirația tuturor. Completată fiind de un parcurs de excepție în Champions League, căci am tot spus și scris pe acest blog, o semifinală de Champions League reprezintă în timpurile pe care le trăim o mare performanță pe care foarte puține echipe și-o pot permite (iată că FC Barcelona, cu tot cu Messi și cu MSN-ul din atac, e la al doilea sezon consecutiv în care nu izbutește să pătrundă în semifinale), completată așadar de traseul din Liga Campionilor, această aventură a monegascilor a adus un aer proaspăt și tineresc în fotbalul european, o exuberanță și un stil aparent lipsit de griji pe care le credeam imposibile într-o lume dominată de bani și interese. Acest Monaco ne-arată că un proiect bine pus la punct, completat de un antrenor priceput și o liniște din partea patronatului se pot constitui în elemente aducătoare de succes.

Miercuri, la Fotbal European, încercam să răspundem la întrebarea: a câștigat Monaco titlul în Ligue 1 sau l-a pierdut PSG? Opiniile sunt diferite aici, dar, ca de obicei, probabil că răspunsul e undeva la mijloc. Însă ambele variante se susțin una pe cealaltă. Monaco nu putea lua campionatul fără sincopele parizienilor, asta e, cred, cât se poate de clar. L-a luat însă și va rămâne în istorie pentru asta, restul detaliilor vor trece ușor ușor în penumbră și, mai apoi, cu trecerea anilor, direct în umbră.

Tot pe acest blog, în martie, scriam despre ”Principatul lui Leonardo”. Leonardo Jardim, despre el era și este vorba. Tehnicianul portughez reprezintă punctul de referință al acestui proiect câștigător. Pe care l-a preluat într-un context, l-a schimbat aproape din rădăcini și l-a transformat într-un model. De la achiziții de aproape 150 de milioane de euro în vara lui 2013 (doar Real Madrid cheltuise mai mult în acea perioadă de mercato, cu cap de afiș venirea pe ”Bernabeu” a lui Gareth Bale), la vânzări de 160 de milioane de euro (fără să contabilizăm diversele bonusuri) ]n vara lui 2015, iată transformarea din punct de vedere administrativ pe care a trebuit s-o suporte Jardim. De la o echipă cumpărătoare, la una formatoare și vânzătoare. Noua strategie a obligat clubul la ample mișcări de scouting, așa apărând nume precum Fabinho, Lemar, ulterior Mendy, Sidibe, Jemerson sau Glik, pe care s-au plătit sume frumușele, dar departe de ceea ce se plătise anterior pentru Falcao, Moutinho sau James Rodriguez.

Schimbarea l-a inclus și pe Jardim însuși. Din antrenorul defensiv, opac de-a dreptul din primele două campanii, a devenit antrenorul entuziast și ofensiv din ce-a de-a treia, în care Monaco a depșit cu mult suta de goluri în toate competițiile și a impresionat prin asaltul la care-și supunea, aproape meci de meci, adversarele. Ce să se fi schimbat în mentalitatea lui Jardim? Iată o întrebare la care, poate, va răspunde odată și-odată Jardim însuși. E posibil ca schimbarea să-i fi încolțit în minte din mers, observând ce bine funcționează parcela ofensivă, căci dacă mi-amintesc bine dubla cu Villarreal din play off-ul Ligii a fost una mai degrabă închisă pentru monegasci, luând evident ca termen de comparație ceea ce s-a petrecut în ultimele confruntări, cu City, Dortmund, chiar și cu Juve. Trecând în revistă rezultatele, se observă că Monaco a devenit un adevărat uragan ofensiv de prin octombrie, când Jardim parcă ”a dat drumul la câini”, cum se spune pe la noi. Atunci cred că a fost sigur tehnicianul portughez că poate conta din plin pe Radamel Falcao, element extrem de important al întregului sezon, chit că acum pe final explozia nucleară a acestui colosal Mbappe i-a mai diminuat din protagonism lui ”El Tigre”. Până să apară Mbappe la rampă, recitalurile erau oferite de Falcao, a cărui întoarcere în fotbalul mare merită și ea salutată ca atare. Statisticile sale, goluri marcate, pase decisive, minute jucate ori partide ca titular, sunt la nivelul acelui sezon fantastic de la Atletico, ultimul de dinaintea plecării, ceea ce e remarcabil pentru un atacant trecut printr-o accidentare extrem de gravă și printr-o perioadă de doi ani în care a stagnat din toate punctele de vedere.

Pe valul acestei schimbări, Jardim și ai săi au pătruns în 2017 și s-au lovit frontal de curentul ce-i indica drept favoriți, în locul PSG-ului, în lupta pentru titlu. Brusc, fotbaliștii lui Monaco păreau la același nivel valoric cu cei de pe ”Parc des Princes”, ceea ce în august nici nu intra în discuție. Au existat situații când echipele de genul acesta au cedat presiunii, căci vorbim totuși de un lot puțin obișnuit, cu excepția lui Falcao poate, cu câștigarea trofeelor. Cu Monaco nu s-a întâmplat asta, căci perioada s-a suprapus cu explozia de care vorbeam mai sus a lui Mbappe. La fel de brusc toți ochii au fost ațintiți spre uriașul talent al acestui copil de 18 ani, iar asta a făcut ca presiunea să se mute pe umerii săi. Iar el a făcut față cu o maturitate care mă face să cred că ne aflăm în fața unui fotbalist ce ne va oferi extrem de multe de-acum încolo. Mulți spun că se aseamănă cu Henry, ca joc poate că da, dar ca personalitate, caracter și implicare mie mi se pare că se apropie de Cristiano Ronaldo în lunile de la Sporting, de dinaintea plecării la Manchester United. Poate mă hazardez și poate că nici n-am căderea să fac eu asta, dar îi prevăd lui Mbappe un viitor la fel de luminos ca al portughezului. Mai ales că face parte dintr-o echipă națională ce va lupta din doi în doi ani pentru un trofeu.

Iată-ne așadar la finalul unui sezon ce ne-a oferit o altă mare surpriză în fotbalul european. Ce se va alege de această frumoasă echipă a lui Monaco e o înrebare pe care cred că și-o pun mulți. În paranteză spus, cam aceeași dilemă există și în Italia atunci când vine vorba de Atalanta, o altă surpriză agreabilă și o altă trupă pe care au privirile ațintite deja marile cluburi. Probabil că Monaco va continua linia din ultimii doi ani: transferuri pe bani mulți și achiziții pe bani rezonabili, de preferință tineri cu potențial. Mbappe va fi greu de ținut, deși maturitatea pe care a arătat-o poate că-l va face să reziste tentațiilor încă un an, dar la fel de greu de ținut vor fi și Fabinho, Mendy, Sidibe, Bernardo Silva, chiar Bakayoko. Alte sume uriașe de bani se pregătesc să intre în conturile din Principat, dar e un ciclu deja devenit firesc la Monaco.

Dilema cred că vine și dinspre Leonardo Jardim, în jurul căruia e păstrată o tăcere destul de suspectă. Deși ar fi trebuit să fie pe buzele tuturor, căci sunt destule cluburi în căutare de antrenor, Jardim e pomenit mai degrabă pasager. Ceea ce mă face să cred că fie nu-și dorește să plece, fie va fi protagonistul unei mutări de impact, pe care oamenii de fotbal o știu, dar care încă n-a transpirat în presă. Viitorul lui Monaco se leagă și de cel al lui Jardim, căci cu el pe bancă, e deja un fapt dovedit, orice e posibil.

Până una alta, până vor începe zvonurile, plecările și venirile, eu cred că noi toți cei care iubim fotbalul trebuie să le mulțumim băieților din Principat pentru ceea ce au realizat. Pentru entuziasm, pentru exuberanță, pentru generozitate și pentru faptul că am putut din nou învăța pe dinafară o echipă de fotbal care să nu fie Barcelona, Real Madrid, Milan, Juve, Manchester United sau Bayern. Nu-i puțin lucru, dimpotrivă. Monaco a devenit echipa tuturor în acest sezon și ne-a arătat că visele chiar pot deveni realitate. Fie și pentru asta, merci beaucoup.