Scăpaţi întregi de un weekend ameţitor, în care Costa Rica, Iran (în ciuda înfrângerii târzii), Ghana şi SUA au aruncat în aer pronosticuri, previziuni şi speranţe, am intrat la acest Mondial în faza „zapatului”, sau pentru cei mai pasionaţi de gadgeturi şi mai dotaţi, a lui „picture in picture”.
Cred că Mondialul din Brazilia ar fi fost unul pe placul lui Ioan Chirilă, care ar fi scris o altă poveste unică despre sărbătoarea supremă a fotbalului în stilul său inconfundabil. Spectacolul este la el acasă, iar surprizele fac deliciul oricărui turneu final!
Lichidarea Angliei de la turneele finale se face parcă după un scenariu demn de celebra serie „Bond Agentul 007”. Suarez s-a înscris şi el pe o listă lungă. Uruguayanul este ultimul killer al Angliei care îşi câştigă existenţa tocmai în ţara pe care doar ce a îndoliat-o fotbalistic.
Este un turneu final care nu m-a lăsat nicio clipă să mă plictisesc sau să ațipesc în fotoliu, în ciuda orelor târzii de desfășurare a unor partide, cum s-a mai întâmplat la alte ediții de Mundial sau de Europene.
Argentinienii îi spun Lio. De la Lionel. Mi se pare logic. De unde până unde noi, aici în Europa, îi spunem Leo zău dacă știu. Nici nu prea conteaza, sincer. ”Lio de Janeiro” a fost titlul cu care cotidianul ”Ole” a ieșit în ziua în care ”naționala” Argentinei ateriza pe pământ brazilian.