Optimismul din optimi

Scăpaţi întregi de un weekend ameţitor, în care Costa Rica, Iran (în ciuda înfrângerii târzii), Ghana şi SUA au aruncat în aer pronosticuri, previziuni şi speranţe, am intrat la acest Mondial în faza „zapatului”, sau pentru cei mai pasionaţi de gadgeturi şi mai dotaţi, a lui „picture in picture”.

Adio plicti-taka...

S-au stabilit deja primele optimi şi implicit s-a întâmplat fizic ceea ce ştiam deja de miercurea trecută: Spania, campioana mondială a plecat acasă. David Villa plângând pe bancă, la puţin timp după ce fusese schimbat şi la puţin mai multe minute de când înscrisese superb cu călcâiul este întruchiparea a ceea ce trăiesc azi ibericii. Sfârşit de drum pentru o generaţie, apusul unei ere. La meciul de adio, „tiki-taka” a mai produs un scor de forfait împotriva unei naţionale mai degrabă exotice. Se nasc, trăiesc şi mor echipe...Face parte din fotbal! Trecem Spania la şi altele şi mergem mai departe cu Chile, cu Olanda, cu Brazilia şi cu Mexic.

...Olanda are tot ce-i trebuie

Un stadion galben la Brasilia şi unul verde la Recife în meciurile de ieri care puteau produce şi suspans. În cealaltă grupă lucrurile erau clare cu Olanda şi Chile calificate urmând să se bată numai pentru a evita Brazilia în primul joc eliminatoriu. Iar mesajul Portocalei mi se pare foarte clar. Au trecut, au venit din postură de finalistă CM, au prezent, prima echipă care iese din grupe cu 9 puncte la acest turneu final şi au viitor. Când nu înscriu Roben şi Van Persie (ambii 30 de ani), o face Memphis Depay care are cu 10 ani mai puţin.

Brazilia-Chile, fix ca în 2010. Am fost aproape şi de Brazilia-Olanda. Tot ca în 2010

Revenind la grupa Braziliei, Mexic a câştigat spre sfârşit finala pentru locul doi, furnizând una din imaginilie serii cu tehnicianul Miguel Herrera prăbuşit pe gazon într-o îmbrăţişare nebună cu elevii şi stafful său. Finala pentru locul doi putea deveni o exprimare improprie, întrucât la un moment dat, prin pofta de gol, Mexicul ameninţa poziţia de lider a grupei şi totodată inducea spectrul unui şoc Brazilia-Olanda în optimi...Meciul acesta l-am avut, dacă vă amintiţi, acum patru ani în „sferturi” cu olandezii învingători cu 2-1, după ce fuseseră conduşi cu 1-0. Dar tot o reeditare din Africa de Sud va fi şi prima optime: Brazilia-Chile. Şi culmea coincidenţei: tot pe 28 iunie. Am fost la meciul acesta la Johannesburg şi ştiu că acel 3-0 nu exprimă întru totul ce s-a întâmplat pe teren. Atunci, chilienii au stat mai mult decât onorabil în meci şi doar câteva minute de naivitate în mijlocul primei părţi au făcut ca peste ani victoria Braziliei să pară atât de clară.

Cea mai urâtă Selecao. Nu în sensul estetic, cât ca val de antipatie

Poate fi obiectul unei discuţii separate, dar nu mă pot abţine să nu remarc valul de antipatie la adresa „Selecao”...Mi se pare fără precedent. Sute de mii, dacă nu milioane de localnici care protestează şi ar vrea echipa, altădată icoană, eliminată, pentru că vezi-Doamne un triumf „auri-verde” la acest Mondial ar netezi jocurile politice ale actualei puteri...Specialişti sau simplii microbişti din întreg mapamondul care critică totul. De la aspectul şi stângăciile nedemne de un fotbalist brazilian ale lui Hulk, până la atitudinea şi competenţa unui Scolari.

După cât a fost de frumos fotbalul în grupe, vin meciurile eliminatorii...

După atingerile lui Neymar din finalul primei reprize cu Camerun, eu mă fac că mă aplec să mă leg la şireturi şi încerc să mă distanţez un pic de grup. Sunt conştient de cât de atipică e această Brazilie raportat la ideea de Brazilia cu care eu şi generaţia mea a crescut. Felul în care Juniorul a mângâiat Brazuca (până şi braziliana aia ratată în repriza a doua s-a integrat perfect, din punctul meu de vedere, în peisaj dând un aer de naturaleţe, de firesc) mi-a amintit de toţi, de la Zico şi Socrates, până la Ronaldo şi Ronaldinho.

Nu mă hazardez să spun că Vidal şi ai lui sunt victime sigure, dar ţinând cont de toate datele de azi, mi se pare că Brazilia este mai favorită în optimea ei decât este Olanda în faţa Mexicului. Cu toate că, fiind învins în minutul 87 de Perisici, Ochoa a arătat şi el luni seară că totuşi este om şi nu maşină de apărat....

A, şi încă ceva, la cât de spectaculoasă a fost faza grupelor (îndrăznesc să afirm cea mai spectaculoasă de când eu unul mă uit la Mondiale), mă întreb ce nebunie o să fie de la optimi încolo...