Mondial de mondiale

37 de goluri în primele 11 meciuri disputate la acest Mondial. În total vor fi 64 de jocuri şi, dacă se continuă în ritmul acesta, nu va fi deloc rău.
Mărturisesc că nu mă aşteptam la o ediţie atât de spectaculoasă. S-a înscris în absolut toate meciurile jucate până acum şi, mai mult, nu am avut nici măcar un rezultat de egalitate, plus foarte multe răsturnări de scor. Aceste cifre amintesc mai degrabă de perioada romantică a fotbalului din anii '50 când se înscria pe bandă rulantă şi când organizarea şi tacticizarea din era modernă nu sugrumau fotbalul. Vorbim de o medie de peste 3 goluri pe meci. (Până şi la disputa în care s-a marcat cel mai puţin, Mexic-Camerun 1-0, s-au mai dat două goluri valabile, anulate eronat de brigada de arbitrii...)

Dincolo de statistici, fotbalul este despre impresii. Sigur că e prematur pentru concluzii, fie ele şi preliminare, atâta timp cât nu am văzut Germania, Portugalia şi Belgia, primele două în meci direct, dar după primele zile mondiale eu unul pot spune că îmi place teribil Italia şi că m-a impresionat Olanda. A, plus Costa Rica, entuziasmantă contra uruguayenilor. Dealtfel, grupa Olandei (cu Spania, Chile şi Australia) şi cea a Italiei (cu Anglia, Uruguay şi Costa Rica) mi se par a fi cel mai interesante de urmărit în continuare.

Din weekendul ăsta mi-a rămas exuberanţa lui Robben şi sprintul său nebun din finalul unui meci atât de ireal cu Spania şi al unui sezon atât de epuizant cu Bayern. M-a cucerit plonjonul lui Van Persie şi cu greu se găsesc cuvinte pentru ce şi cum face Pirlo pe teren, la vârsta la care alţii comentează în studiouri despre jocul ăsta...Balotteli îmi pare mai matur, mai conectat la ce i se întâmplă. Lui şi Italiei. Nu îmi vine încă să exclud Spania...Argentina şi Brazilia par în grafic, dar ca joc sunt departe de aşteptări.

Tot la plusuri aş trece atmosfera din stadioane, faptul că ele sunt aproape în totalitate pline. Nu mai zic de gestul japonezilor de a-şi curăţa sectorul unde au stat. Mă amuză spray-urile cu spumă ale arbitrilor, altfel foarte utile. La meciul Franţei am văzut de ce aveam nevoie de tehnologia „Goal-line” şi altfel nu mă număr printre cei scandalizaţi de arbitraje.

Tot ceea ce îmi strică bucuria acestui Mondial este faptul că aproape invariabil se dă legătura la stadioane în mijlocul imnurilor. Nu ştiu dacă numai eu sunt aşa, dar la meciurile interţări, mai ales la cele de la turnee finale, momentele de dinainte de startul efectiv, fac cam 25-30% din plăcerea de a urmări o astfel de dispută. De aceea mi s-a părut o blasfemie să fim obligaţi să ajungem la Manaus pe finalul lui „God Save the Queen”, ca să nu mai zic că la Franţa-Honduras s-a intrat mult după ce se terminase „Marseilleza”...Azi-noapte la meciul Argentinei, când s-a dat legătura după gustul meu, mi s-au părut atât de special totul, cu cadrele acelea de pe culoarele „Maracanei”, cu intrarea jucătorilor, cu imnurile (chiar dacă nu cele mai spectaculoase), încât mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase jocuri de până acum. La rece, topul e însă altul: Anglia-Italia, Spania-Olanda şi Uruguay-Costa Rica.