Barcelona, învinsă în primul amical al verii, 1-2 cu Chelsea. Debut cu emoţii pentru Antoine Griezmann
Publicat la
Publicat la
Neymar continuă să se afle într-un mare impas la PSG, de unde vrea să plece cu orice preț, iar Barcelona părea să fie destinația sa. Numai că, deși toate indiciile duc în această direcție, reacția vicepreședintelui catalanilor vine să facă lumină în acest caz
Publicat la
Simona Halep este omul momentului în tenisul mondial, după ce a câştigat Wimbledonul. Cu performanţe fantastice în ultimii 5 ani, românca nu reuşeşte să atragă prea multe branduri mari. Sloane Stephens, o sportivă care nu a atins performanţele româncei, are câştiguri incomparabil mai mari.
Publicat la
FCSB are probleme mari pe postul de fundaș stânga, iar jucătorul dorit cel mai mult de Gigi Becali, Florin Ștefan, de la Sepsi, costă prea mult, un milion de euro. În aceste condiții, Gigi Becali s-a reorientat și a pus ochii pe Ionuț Panțîru
Publicat la
Eugen Neagoe nu mai este antrenorul roș-albilor, după ce la meciul Dinamo - Universitatea Craiova 0-2, a suferit un infarct miocardic minor. Tehnicianul, care a fost la un pas de tragedie, se află în continuare spitalizat și are nevoie obligatoriu de o perioadă de refacere, care poate dura câteva luni bune.
Publicat la
Cornel Dinu (70 de ani) s-a alăturat lui Florin Prunea în atacul la adresa lui Mircea Rednic (57 de ani), dar, printre altele, s-a declarat dezamăgit și de reacțiile pe care le-au avut Mircea Lucescu, Ioan Andone și, din nou, Mircea Rednic, atunci când le-a cerut acestora să ajute clubul Dinamo cu o sumă de bani.
Publicat la
Mitică Cardoso sau pe numele său real Nicolao Manuel Dumitru Cardoso (27 de ani) va evolua din acest sezon în Liga 1, pentru Gaz Metan Mediaș. Cardoso a devenit cunoscut în România după ce a jucat cu Napoli, pe Ghencea, contra Stelei, acum FCSB, scor 3-3, în UEFA Europa League, dar și în meciul tur din Italia, câștigat de Napoli cu 1-0.
Publicat la
Publicat la
"Sunt onorat că pot rămâne la Genoa", a declarat, pentru Sky Sports, Ionuţ Radu, portarul echipei naţionale U21 a României.
Publicat la
Roș-albaștrii au probleme în continuare de lot, după cum s-a plâns și antrenorul Bogdan Andone, care l-a acuzat voalat pe Gigi Becali că a renunțat prea ușor la doi jucători, care ar fi fost titulari în partida de la Sfântu Gheorghe.
Publicat la
În plin scandal cu Mircea Rednic, Florin Prunea se ia și de doctorul de la Dinamo. Managerul clubului este nemulțumit de faptul că Liviu Bătineanu vorbește destul de des la telefon cu ”Puriul” și-l acuză pe acesta că nu a discutat cu el despre starea lui Eugen Neagoe.
Publicat la
Publicat la
Situația lui Neymar este departe de a se fi terminat, cu toate că revenirea sa la Barcelona "trenează" de mai mult timp. Despre această mutare a vorbit și Antoine Griezmann, noul transfer al catalanilor.
Publicat la
Publicat la
Președintele celor de la Viitorul, Gică Popescu, a spus că nu i se pare corect ca România să nu aibă echipă care să meargă direct în grupele UEFA Champions League. Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, nu este de aceeași părere cu cu președintele celor de la Viitorul.
Publicat la
Virgiliu Postolachi a semnat cu Lille în urmă cu câteva zile și și-a impresionat deja noii colegi prin fizicul său. Atacantul de 19 ani, din Republica Moldova, este obsedat de sala de forță și poate fi supranumit ”Arnold de Moldova”.
Publicat la
Cristiano Ronaldo (34 de ani), vedeta celor de la Juventus, răsuflă ușurat după ce a scăpat de acuzațiile de viol, după incidentul petrecut în Las Vegas, acum 10 ani. Cel puțin asta susțin avocații portughezului.
Publicat la
Barcelona și Chelsea au programat un amical, în Japonia, iar replicile pe care cele două cluburi le-au schimbat pe rețelele de socializare înaintea partidei au făcut înconjurul lumii.
Publicat la
Cornel Dinu (70 de ani), unul dintre simbolurile lui Dinamo, nu a rămas indiferent după ce Helmut Duckadam (60 de ani), președintele onorific al FCSB, a spus că Ionuț Chirilă (53 de ani) ar fi indicat să preia echipa.
Publicat la
Publicat la
Continuă ”războiul” între dinamoviști. Florin Prunea i-a dat replica lui Mircea Rednic după ce tehnicianul l-a făcut prost. Managerul de la Dinamo susține că va prezenta dovezile cerute de fostul antrenor al ”câinilor” în instanță.
Publicat la
FCSB continuă să aibă probleme mari pe postul de fundaș stânga, acolo unde antrenorul Bogdan Andone a decis să-l folosească pe Mihai Bălașa la meciul cu Sepsi. Cu toate acestea, Helmuth Duckadam este convins că în acest an FCSB nu va mai rata titlul.
Publicat la
Simona Halep a câștigat ediția din acest an a turneului de la Wimbledon și și-a adjudecat astfel cel de-al doilea titlul de Grand Slam din carieră. Marea noastră campioană a prezentat trofeul cucerit la All England Club atât în București, pe Arena Națională, cât și în Constanța.
Publicat la
Surpriză pe piața transferurilor din Europa. Nabil Fekir a dat Lyon pe Betis. Mijlocașul ofensiv a semnat un contract pe patru sezoane cu andaluzii, iar francezii au primit în schimbul său 20.000.000 de euro.
Publicat la
Publicat la
Publicat la
Conducerea celor de la Hapoel Haifa pare a se fi săturat de problemele fără sfârșit ce-l au în prim plan pe Gabi Tamaș (35 de ani). După cea mai recentă escapadă a acestuia, când a fost "dat dispărut" de echipa sa, în cantonamentul din România, patronul celor de la Hapoel, Yoav Katz, pare a fi ajuns la capătul răbdărilor. Cel puțin asta susține presa din Israel, site-ul one.co.il, care mereu a prezentat informații corecte legate de evoluția românului acolo.
Publicat la
Continuă scandalul între Florin Prunea și Mircea Rednic. După ce actualul manager de la Dinamo l-a atacat dur pe fostul antrenor al echipei, acum a venit rândul acestuia să-i răspundă. Rednic a anunțat că-l va da în judecată pe Prunea.
Publicat la