Video Nebunie la Buenos Aires, la sosirea lui Daniele De Rossi. Simbolul Romei va semna cu Boca Juniors
Nebunie la Buenos Aires, unde Daniele De Rossi a aterizat pentru a semna un contract cu Boca Juniors.
Publicat la
Nebunie la Buenos Aires, unde Daniele De Rossi a aterizat pentru a semna un contract cu Boca Juniors.
Publicat la
Înotătorul american Michael Phelps, câştigătorul a 23 de medalii de aur la Jocurile Olimpice, a salutat performanţa "incredibilă" a ungurului Kristof Milak, care a spulberat recordul mondial la 200 m fluture
Publicat la
Dario Canovi, agentul lui Ionuţ Nedelcearu, l-a propus pe fundaşul român la Fiorentina.
Publicat la
Preşedintele lui Tottenham, Daniel Levy, a anunţat încheierea unui nou contract de sponsorizare cu grupul asiatic de asigurări AIA, pe timp de opt ani. Noua înţelegere îi va aduce vicecampioanei Europei suma de 358 milioane de euro (aproximativ 45 milioane de euro pe an).
Publicat la
Publicat la
Naţionala României a coborât un loc faţă de luna trecută şi se află pe poziţia a 28-a în clasamentul FIFA.
Publicat la
Mihai Alex Dobre (20 de ani, Bournemouth) ar putea fi al treilea român care să evolueze în noul sezon de Premier League, după Florin Andone şi Tudor Băluţă (Brighton). Mijlocaşul l-a convins pe Eddie Howe, care îl va păstra în lotul pentru stagiunea 2019-2020.
Publicat la
Jurgen Klopp a negat că Liverpool îl va transfera în această vară pe Philippe Coutinho. Mijlocaşul este prea scump pentru planurile "cormoranilor".
Publicat la
Rapid e pe cai mari înaintea noului sezon din Liga 2. Ovidiu Burcă a anunţat că giuleşteniiar putea avea în curând un nou acţionar.
Publicat la
FCSB i-a transferat săptămâna trecută pe Salomao și pe Moutinho, dar continuă să ”scârție” în defensivă. Roș-albaștrii nu au, cel puțin în acest moment, un fundaș stânga valid, dar asta nu-l sperie deloc pe Gigi Becali. Finanțatorul a spus că nu se mai grăbește și că așteaptă să vadă ce va face cu Bradley de Nooijer, olandezul lansat în România de Viitorul lui Gică Hagi.
Publicat la
Subriel Matias trece prin momente extrem de dificile, după ce Maxim Dadashev a încetat din viaţă ca urmare a loviturilor primite în lupta cu el.
Publicat la
Elizavreta Apushkina, 28 de ani, e extrem de afectată de decesul soţului său, Maxim Dadashev, care a încetat din viaţă ca urmare a problemelor apărute după lupta cu Subriel Matias. Aceasta a p
Publicat la
Publicat la
Jelena Ostapenko trece printr-o adevărată criză de rezultate, sportiva din Letonia fiind de nerecunoscut. L'Equipe a făcut o radiografie a jocului prestat de sportiva care, în 2017, uimea tenisul mondial, impunându-se la Roland Garros.
Publicat la
Gicu Grozav (28 de ani) este considerat printre cei mai buni fotbaliști din Ungaria, dar și un jucător ce poate face parte, fără probleme, din lotul echipei naționale. Cel puțin asta susține Vasile Miriuță, antrenorul său de la Kisvarda.
Publicat la
"Internaţionalul" francez Mamadou Sakho, suspendat în 2016 de Liverpool şi apoi de UEFA în urma unui control antidoping pozitiv, fiind ulterior exonerat, solicită daune de 13 milioane de lire sterline (14,5 milioane de euro) din partea Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).
Publicat la
Daniela Hantuchova a participat în acest an, alături de Simona Halep, Marius Copil și Fabio Fognini, la Sports Festival, eveniment ce a avut loc la Cluj Napoca și care a fost transmis de Digi Sport.
Publicat la
Universitatea Craiova va disputa diseară, la Gyor, prima manșă din turul doi preliminar al Europa League, contra celor de la Honved Budapesta, de la ora 19:55. Partida se va disputa la Gyor din cauza faptului că stadionul din Budapesta a fost dărâmat pentru a se construi unul nou, la standardele actuale.
Publicat la
Paris Saint Germain nu are de gând să accepte niciuna dintre variantele propuse de Barcelona în ultimul timp pentru transferul lui Neymar.
Publicat la
Idrissa Gueye este noul jucător al lui PSG. Campioana Franţei s-a înţeles cu Everton pentru transferul mijlocaşului, în schimbul a 28 milioane de lire (31 de milioane de euro), anunţă Sky Sports.
Publicat la
Dan Petrescu şi-a exprimat încrederea cu privire la faptul că Mihai Butean, fotbalist rămas liber după despărţirea de Astra, ar putea să semneze cu formaţia campioană.
Publicat la
Publicat la
Delegația celor de la FCSB a ajuns miercuri după-amiază în Armenia, cu o întârziere de aproximativ 6 ore, cauzată de faptul că charterul, special închiriat de roș-albaștri, nu a putut decola la timp de pe ”Otopeni”.
Publicat la
Simona Halep are planuri mari după retragerea din tenis. Fostul lider WTA a vorbit în prima conferinţă de presă digitală din România despre cum îşi imaginează că va arăta nunta sa.
Publicat la
Wesley Moraes (22 de ani) a ajuns la Aston Villa, contra sumei de 25 milioane de euro şi evoluează fantastic în partidele de pregătire. Vârful a marcat o dublă, în amicalul câştigat de fosta câştigătoare a Cupei Campionilor
Publicat la
FCSB se pregătește pentru al doilea duel european din preliminariile Europa League, dubla cu Alashkert, din Armenia, cu un lot îmbunătățit față de primul tur, cel cu Milsami Orhei. Marile noutăți sunt Salomao și Moutinho, dar cel mai mult le lipsește roș-albaștrilor Mihai Pintilii (34 de ani).
Publicat la
Zinedine Zidane a scris istorie pentru naţionala Franţei, însă unul dintre fiii săi, Luca Zidane, nu are de gând să-i calce pe urme.
Publicat la
Eugen Neagoe, 51 de ani, a fost externat miercuri, după ce duminică seară a pus pe jar lumea fotbalului. El a suferit un infarct miocardic în timpul partidei Dinamo - Universitatea Craiova 0-2 şi a fost nevoie de intervenţia cu defibrilatorul din partea echipajului de la Ambulanţă pentru ca inima să-şi reia funcţionarea normală.
Publicat la
Viorel Moldovan s-a înțeles cu Dinamo și va deveni noul antrenor al ”câinilor roșii”.
Publicat la
George Pușcaș a debutat cu gol pentru Inter, sub comanda lui Antonio Conte. Internaționalul român a jucat în amicalul cu Juventus și l-a învins din penalty pe Gigi Buffon. Ilie Dumitrescu îl vede pe atacantul de 23 de ani o soluție pentru atacul echipei din Milano.
Publicat la