Exclusiv Cornel Dinu, atac la Duckadam: ”Cinism, răutate, vrea să-și bată joc! Măscăriciul de Chirilă mai trebuie la Dinamo!”
23.07.2019, 12:47Cornel Dinu (70 de ani), unul dintre simbolurile lui Dinamo, nu a rămas indiferent după ce Helmut Duckadam (60 de ani), președintele onorific al FCSB, a spus că Ionuț Chirilă (53 de ani) ar fi indicat să preia echipa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Procurorul” s-a declarat dezamăgit de atitudinea fostului portar de legendă al Stelei pe care l-a acuzat că vrea răul grupării din ”Ștefan cel Mare”.
”Bazaconii! Cel care a spus Ionuț Chirilă...., îmi pare rău acum că am stat cu el într-o rezervă de spital, dar este de un cinism și de o răutate infernală. Cel care culege răutate, cu răutate se alege. Este domnul Duckadam. Păi, el vrea să-și bată joc de Dinamo!”, a spus Dinu, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”.
Dinu și-a continuat mai apoi tirada și la adresa lui Chirilă, cel care s-a autopropus, vara aceasta, antrenor la FCSB. ”Păi, măscăriciul ăla mai trebuie la Dinamo! Zornăie cu tot felul de tâmpenii, că el i-a descoperit pe Hîldan, pe Petre.
El a antrenat o perioadă, dar selecția a făcut-o regretatul Piți Varga, iar eu și cu ceilalți din club am coordonat jucătorii”, a mai spus Dinu, la Digi Sport.
Duckadam: ”Eu am o altă propunere, Ionuţ Chirilă. E dinamovist!”
Pe lista ”câinilor roșii” se află în acest moment mai multe nume, potrivit anumitor surse, precum Dusan Uhrin jr, Dario Benetti sau Walter Zenga, dar Ion Crăciunescu și Helmut Duckadam vin cu două propuneri surprinzătoare.
”Ar trebui să vină Bratu. Pentru că a făcut o treabă bună”, a spus Ion Crăciunescu.
”Eu am o altă propunere, Ionuţ Chirilă. E dinamovist. Ne uităm ce a antrenat? Alţii au antrenat şi când trebuie să antreneze, nu mai antrenează. Cred că e şi agreat de suporteri”, a spus Duckadam, la Digi Sport.
Etichete: transferuri dinamo , cornel dinu , ionut chirila , helmut duckadam , antrenor dinamo , eugen neagoe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...