Atacantul care avea doi copii la 16 ani, dublă pentru noua echipă. Becali l-a refuzat, acum a fost transferat pe 25 de milioane€
25.07.2019, 09:58Wesley Moraes (22 de ani) a ajuns la Aston Villa, contra sumei de 25 milioane de euro şi evoluează fantastic în partidele de pregătire. Vârful a marcat o dublă, în amicalul câştigat de fosta câştigătoare a Cupei Campionilor, scor 5-1, cu Walsall. Atacantul a fost la un pas de FCSB, în trecut, dar Becali a refuzat să plătească un milion de euro în schimbul vârfului.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Un adevărat turn de control, la 191 cm, brazilianul avea 32 de goluri marcate în 102 meciuri pentru belgienii de la Club Brugge. Acum a făcut pasul spre fotbalul mare, contra unei sume record, iar Premier League a câştigat un golgheter.
Fotbalistul care la 16 ani avea deja doi copii (primul făcut la 15 ani), a marcat o dublă în amicalul disputat de Aston Villa contra lui Walsall. Celelalte goluri ale trupei din Birmingham au fost marcate de Guilbert, Jota şi Grealish.
Wesley a jucat excelent preţ de 70 de minute, fiind înlocuit de Hogan, iar specialiştii estimează că nu va rămâne foarte mult la gruparea de pe Villa Park, urmând a ajunge la un club de prim plan din prima ligă engleză.
Cum l-a ratat FCSB pe viitorul jucător al lui Villa
Povestea este destul de simplă. În urmă cu trei sezoane, 2015-2016, Wesley Moraes le-a atras atenția celor de la FCSB, pe când era legitimat la Trencin și a marcat un gol în turul doi preliminar al UEFA Champions League. Pe atunci avea 18 ani, dar Mirel Rădoi, antrenorul echipei, a văzut în puști un fotbalist de mare viitor. Rădoi i-a spus atunci lui Becali să-l ia pe Moraes, dar omul de afaceri n-a fost extaziat peste măsură. Totuși, i-a întrebat pe oficialii celor de la Trencin despre suma de transfer și când a aflat că este cerută suma de un milion de euro a renunțat!
Wesley Moraes a mai stat la Trencin doar șase luni, pentru că după aceea a fost achiziționat de FC Brugge. Atacantul și-a văzut de treabă, a muncit foarte mult și acum pare a fi într-o formă foarte bună. A marcat pe bandă rulantă în sezonul recent încheiat, iar cota sa a crescut exponenţial.
Etichete: wesley moraes , wesley moraes fcsb , wesley moraes aston villa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...