Wozniacki a dat cărțile pe față după victoria cu Simona. Ce și-a spus în ”decisiv”!
27.01.2018, 20:24SIMONA HALEP - CAROLINE WOZNIACKI 6-7, 6-3, 4-6. Câștigătoarea de la Australian Open și noul număr 1 mondial a dezvăluit la conferința de presă momentele grele pe care le-a traversat cu bine în ”decisiv”. Asemenea Simonei Halep, și Caroline a simțit cum căldura îi taie respirația. Și ambele au avut dreptate, pentru că deși era trecut de 9 seara la Melbourne, temperatura la nivelul solului era de 32 de grade Celsius.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”A fost atât de cald pe teren. Cred că eram foarte obosite la final. În același timp, amândouă am luptat din toate puterile, de aceea sunt mândră să mă aflu aici, cu trofeul. În decisiv, mă gândeam că avusesem șansele mele să mă duc la 3-0 și la 4-1 și nu le luasem. Ea juca deja foarte bine. Poate că nu e ziua mea, mi-am zis. Însă eram dispusă să dau totul, să joc agresiv. Se putea termina în favoarea oricăreia dintre noi, dar sunt fericită că am fost eu aceea”, a spus Wozniacki.
După mai mult de 12 ani de carieră, 67 de săptămâni ptrecute pe locul 1 WTA şi 811 meciuri în circuitul profesionist, Caroline Wozniacki a devenit în sfârşit campioană la un turneu de Grand Slam. În aceste condiţii, nu este nicio surpriză că daneza a fost extrem de emoţionată la festivitatea de premiere.
"Am aşteptat şi am visat la acest moment foarte mulţi ani. Azi, visul a devenit realitate. Am mari emoţii, îmi tremură vocea şi cred că o să plâng", a spus jucătoarea de 27 de ani, care de săptămâna viitoare va reveni pe primul loc în clasamentul mondial.
Etichete: caroline wozniacki , caroline wozniacki australian open , halep simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...