Wimbledon 2019 | Halep: "Engleza mea nu e atât de bună". Ce înţeleseseră englezii că a spus Simona
04.07.2019, 09:01Wimbledon 2019 | Simona Halep a fost surprinsă că jurnaliştii englezi au interpretat greşit o declaraţie a ei. Campioana noastră a încercat să le explice, după victoria din turul doi, faptul că a vrut să spună altceva când s-a referit la 2019 ca la un "an liniştit".
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În ultima perioadă, Halep a vorbit în multe momente despre faptul că nu mai simte presiune, după ce şi-a atins marile obiective ale carierei: un trofeu de Grand Slam şi numărul 1 în ierarhia WTA.
Wimbledon 2019 | Simona Halep s-a făcut înţeleasă
Simo a folosit în acest context termenii "an liniştit", interpretat de britanici drept un sezon în care nu se mai concentrează la maximum pe obiectivele sale. Întrebată în legătură cu acest subiect, la conferinţa de presă de după victoria cu Buzărnescu, Halep a încercat să explice faptul că nu a fost înţeleasă cum trebuie.
"Anul acesta e diferit, pentru că am câştigat Roland Garros anul trecut. Mintea mea s-a schimbat un pic. Dar când am spus că este un an liniştit, nu am vrut să sune aşa. Engleza mea nu e atât de bună când vreau să traduc ceva din română. Vă asigur că încă sunt motivată, muncesc din greu şi vreau să câştig fiecare meci. Dar vreau să fiu mai liniştită, ca persoană, asta voiam să spun. Nu trebuie să mă mai stresez la fel de tare, acum tot ce vine este un bonus. Dar sunt concentrată pe ce trebuie să fac, încerc să îmi îmbunătăţesc jocul în fiecare zi", a spus Halep, la conferinţa de presă de după partida cu Buzărnescu.
Halep o va întâlni în runda următoare, pe sportiva din Belarus Victoria Azarenka (40 WTA). Azarenka, fost lider mondial, a trecut uşor de miercuri Ajla Tomljanovic (Australia), cu 6-2, 6-0.
Etichete: wimbledon , simona halep , halep buzarnescu , wimbledon 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...