Exclusiv A jucat 89 de minute în PSG - Toulouse și e cerut la naționala României: ”De neînțeles!”. Nota primită
articol scris de Digi Sport22.11.2024, 23:58
Umit Akdag (21 de ani), internațional U21 român, a fost titular în partida PSG - Toulouse 3-0, din etapa cu numărul 12 din Ligue 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Aflat la a treia sa prezență în prima ligă franceză, fundașul central cu cetățenie română și turcă a jucat 89 de minute pe Parc des Princes, iar cei de la Sofascore l-au notat cu 6,9. Akdag a fost schimbat cu Canvot.
- 5 degajări, două șuturi ale adversarilor blocate, 3 intercepții, un tackling, 12 mingi pierdute, 49 de atingeri, 67% pase reușite (16 din 24), un șut pe lângă poartă, două dueluri câștigate dintre cele trei avute cu atacanții PSG-ului și un dribling au fost cifrele lui Umit Akdag în duelul cu PSG.
Umit Akdag, titular în PSG - Toulouse, cerut la prima reprezentativă a României: ”E un jucător care mi-a plăcut”
Doar doi colegi de-ai lui Akdag de la Toulouse au primit calificative mai mari, Aaron Donnum (7,4) ȘI Vincent Sierro (7,7). Achraf Hakimi, căpitanul PSG-ului, a luat cea mai mare notă per total, 8,5.
- Toulouse ocupă locul 10 în Ligue 1, cu 15 puncte adunate în 12 jocuri. PSG e lider, cu 32 de puncte.
Chiar dacă a bifat la selecționata U21 a României 4 meciuri, în care a și punctat o dată, Akdag poate încă să se răzgândească și să reprezinte Turcia la nivel de seniori. În acest sens, Daniel Stanciu a transmis că, din punctul său de vedere, apărătorul ar trebui convocat cât mai curând la naționala noastră mare, pentru a ne asigura serviciile sale.
”E de neînțeles de ce nu încercăm să-l atragem (n.r.- la naționala mare). Intenția există, dar el trebuie să aibă prezențe la prima reprezentativă a României ca să nu-l pierdem. E un jucător care mi-a plăcut, am văzut și reacțiile după fiecare partidă.
Cred că dacă a acceptat să vină să joace pentru U21, cu siguranță poate fi convins să evolueze pentru naționala mare. Să joci titular împotriva PSG-ului...”, a declarat Daniel Stanciu, la emisiunea Digi Sport Special.
Împrumutat până la finalul sezonului de Alanyaspor la Toulouse, cu opțiune de cumpărare definitivă pentru 1,5 milioane de euro, Akdag va merge la EURO U21 2025 cu naționala pregătită de Daniel Pancu.
- Citește și: Întrebat direct dacă se gândește la naționala lui Mircea Lucescu, Umit Akdag a răspuns fără ezitare
”Akdag nu cântă imnul, dar stă cu mâna la inimă. Nu știu dacă îl vom vedea la naționala mare. Va merge cu noi la EURO, după care e doar alegerea lui, familia lui, țara lui.
Nu știu dacă Turcia e o variantă, pentru că au și turcii la fundași... Depinde de el. Nea Mircea (n.r.- Lucescu) e foarte interesat de el. Familia va conta în decizia lui”, a spus recent Pancu.
- Umit Akdag are părinți turci, dar s-a născut și a trăit în România până la 11 ani. A trecut pe la juniorii FCSB-ului, apoi a continuat la Chelsea.
- 800 de mii de euro este cota de piață a lui Akdag, potrivit Transfermarkt.
Galerie Foto
Etichete: daniel stanciu , psg toulouse , umit akdag , akdag romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...