VIDEO Nadal l-a învins ușor pe Nieminen. Murray, OUT! Rezultatele de joi la Madrid
09.05.2014, 01:24Rafael Nadal a mai făcut un pas către câștigarea Masters-ului de la Madrid. În optimi, numărul 1 mondial a trecut în două seturi de finlandezul Jarkko Nieminen.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Împotriva lui Jarkko Nieminen, numărul 1 mondial a avut nevoie de doar o oră și 20 de minute pentru a merge mai departe. În setul inaugural, spaniolul a cedat doar primul game și s-a impus apoi cu 6-1. Actul secund a fost mai echilibrat. După ce a condus cu 3-0, Nadal a fost egalat, dar a câștigat în final cu 6-4. Pentru un loc in semifinale, favoritul numărul 1 al competiției va juca împotriva lui Tomas Berdych.
Cehul a avut probleme în partida cu Grigor Dimitrov. Bulgarul, care a câștigat BRD Năstase-Țiriac Trophy și l-a eliminat la Madrid pe Marius Copil (DETALII), a câștigat primul set cu 6-3, dar nu și-a dublat performanța în actul secund. Berdych a cedat doar trei game-uri și a trimis meciul în decisiv, unde a reușit două break-uri și s-a impus cu un categoric 6-2.
Mai departe merge și Kei Nishikori. Japonezul, al zecelea favorit, l-a eliminat în două seturi identice, 7-6, 7-6 pe Milos Raonic, cap de serie numărul 8. Canadianul a condus cu 5-2 în primul set, dar asiaticul a revenit în forță și nu a mai cedat inițiativa.
S-a înregistrat și o surpriză în optimile Masters-ului de la Madrid. Favoritul numărul 7, Andy Murray a fost învins de Santiago Giraldo, care cunoaște o formă de invidiat în ultimele săptămâni. La Madrid, acesta l-a eliminat și pe Tsonga. Scoțianul a început slab și a pierdut primele trei game-uri, cedând primul set cu 3-6. Nici în actul secund Murray nu a rezistat în fața columbianului. Giraldo nu și-a pierdut serviciul, a reușit două break-uri și a închis meciul cu 6-2. În sferturi, sud-americanul va juca împotriva lui Roberto Bautista-Agut, învingătorul lui Lukasz Kubot.
Mai departe merge și Ernest Gulbis. Letonul a avut nevoie de o oră și jumătate pentru a-l învinge pe Marin Cilic, grație unui serviciu ca la carte. Gulbis a câștigat primul set cu 6-3, iar în actul secund s-a impus cu 6-4. În sferturi, numărul 20 mondial îl va înfrunta pe David Ferrer. Ibericul a ajuns la cea de-a 5-a victorie în 6 meciuri jucate contra lui John Isner. La 3-3 în primul set a făcut break-ul, iar apoi s-a impus la 4. În setul secund, Ferrer s-a descurcat la fel de bine, iar scorul a fost identic, 6-4.
Puștiul de 20 de ani care l-a trimis acasă pe Stanislas Wawrinka, Dominic Thiem (Austria), a acuzat probleme medicale și nu s-a prezentat la partida cu Feliciano Lopez, astfel că ibericul a obținut din oficiu calificarea în faza următoare.
Etichete: atp madrid , rafael nadal , nadal madrid , nadal jarkko nieminen , atp madrid digisport , thiem
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...